Salvaţi Copiii cere Avocatului Poporului să se implice în cazul nedecontării abonamentelor de transport judeţean pentru elevi

sursă: Salvați Copiii
sursă: Salvați Copiii
17 iulie 2019, 15:38

„Salvaţi Copiii şi Federaţia Elevilor din România atrag atenţia asupra faptului că, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului, act normativ care a eliminat transportul judeţean de persoane din sfera serviciilor publice, elevilor din România nu li se vor mai deconta abonamentele pentru transportul judeţean, ceea ce va conduce la creşterea abandonului şcolar în rândul copiilor din mediul rural, cei mai vulnerabili din punct de vedere socio-economic”, se arată într-un comunicat al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Conform AGERPRES, motivele invocate în preambulul ordonanţei, „irelevante din perspectiva dreptului la educaţie al copiilor„, sunt lipsa resurselor financiare la nivelul judeţelor, întârzieri de punere a legislaţiei naţionale în acord cu dreptul Uniunii Europene cauzate de neîncheierea din neglijenţă a contractelor de servicii publice de către consiliile judeţene cu operatorii de transport şi „o nejustificată supoziţie a denaturării concurenţei în acest domeniu”.

Guvernul şi consiliile judeţene ignoră însă faptul că principiul constituţional al interesului superior al copilului primează în raport cu aceste argumente, respectarea intereselor copiilor fiind atât o normă juridică de ordine publică cu aplicabilitate directă, cât şi o obligaţie procedurală a autorităţilor de a evalua impactul reglementărilor asupra drepturilor copiilor înaintea luării unei decizii„, subliniază Salvaţi Copiii.

Elevilor (inclusiv elevilor de liceu) care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează „cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă, menţionează Salvaţi Copiii.

Organizaţia Salvaţi Copiii şi Federaţia Elevilor din România consideră că OUG 51/2019 anulează dreptul la transport judeţean gratuit, redus ori decontat reglementat de Legea 1/2011. Abrogarea obligaţiilor de serviciu prevăzute în trecut pentru transportatorii pe rute judeţene va face imposibilă acordarea în prezent a compensaţiilor de către consiliile judeţene, se arată în comunicat.

Modificările legislative din acest an închid definitiv subiectul decontării transportului judeţean, obligând elevul să suporte în viitor costurile abonamentelor, inclusiv diferenţa care rezultă din aplicarea tarifelor maximale prevăzute de Hotărârea 863/2016 pentru transportul elevilor, care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, atrage atenţia Salvaţi Copiii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă