Salvaţi Copiii: 45% dintre naşterile în rândul fetelor sub 15 ani din UE sunt din România

45% dintre naşterile în rândul fetelor sub 15 ani din UE sunt din România
45% dintre naşterile în rândul fetelor sub 15 ani din UE sunt din România
19 decembrie 2022, 11:35

„În anul 2020, 731 de fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în top fiind judeţele Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor şi Dolj (52) şi Braşov (40). Totodată, două din 10 mame adolescente au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut, potrivit celei mai recente anchete realizate de Salvaţi Copiii România. Statistica arată că unul din zece nou-născuţi din România provine din mame adolescente, ceea ce creşte exponenţial riscul de prematuritate şi de mortalitate infantilă„, potrivit Salvaţi Copiii.

Mai mult, precizează organizaţia, potrivit datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie şi multe gravide din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţă şi monitorizarea adecvată a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipită sau se înrăutăţeşte.

În ceea ce priveşte distribuţia pe judeţe a naşterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, potrivit datelor definitive INS pentru 2020, pe primele locuri se situează: Mureş (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor (52) şi Dolj (52), urmate de Braşov (40), Argeş (29), Sibiu (28), Bacău (26), Constanţa (24), Satu Mare (23), Dâmboviţa (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

Salvaţi Copiii mai arată că 85% dintre mamele şi gravidele cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la şcoală, majoritatea acestora abandonând şcoala înainte de sarcină, una din 10 mame sau gravide minore nu a fost niciodată la şcoală, 75% dintre gravidele şi mamele minore au renunţat la şcoală în gimnaziu.

De asemenea, patru din 10 gravide sau mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepţia medicinii de familie, pe durata sarcinii, 80% dintre gravidele sau mamele sub 18 ani nu au utilizat nicio metodă contraceptivă deoarece nu au avut informaţii despre utilizarea acestora, 75% dintre mamele sau gravidele minore au rude sau cunoştinţe care au născut la o vârstă sub 18 ani, 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut, iar două din 10 mame minore au mai mult de un copil.

Vârsta medie a tatălui copiilor mamelor minore este de 21 de ani la nivel de întreg eşantion, respectiv 22 de ani dacă tatăl este major, venitul mediu al familiilor mamelor minore fiind de 1.160 lei, iar aproximativ 50% dintre familiile mamelor minore având un venit sub 1.000 lei şi doar 12% peste 2.000 lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite