Salvamont: 120 de persoane salvate în ultimele 24 de ore. 42 au ajuns la spital

Peste 110 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acţiunii salvatorilor montani fiind salvate 120 de persoane, dintre care 42 au fost transportate la spital.

30 Decembrie 2021, 09:11 (actualizat 30 Decembrie 2021, 09:11) Știrile TVR |
Salvamont

''Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 114 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor'', precizează joi reprezentanţii Salvamont pe Facebook.

Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov (15) şi Salvamont Sinaia (14). S-au mai înregistrat 12 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 9 pentru Salvamont Muntele Mic, 8 pentru Salvamont Lupeni, câte 6 pentru Salvamont Predeal şi Neamţ.

Au mai fost câte 5 apeluri pentru Salvamont Cluj, Maramureş, Suceava şi Sibiu; câte 4 pentru zona Azuga, Gorj şi Harghita; 3 apeluri pentru Salvamont Alba; câte 2 pentru Salvamont Bihor, Dâmboviţa şi Vatra Dornei.

Au mai fost intervenţii ale Salvamont judeţul Braşov, Bistriţa-Năsăud şi Borşa. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 120 persoane, dintre care 42 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital.

S-au mai primit 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 24°C
IASI 16°C 22°C
CLUJ 17°C 20°C
CONSTANTA 17°C 18°C
CRAIOVA 20°C 24°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI