Un mecanic de locomotivă a reușit pe calea ferată ceea ce șoferii sunt obligați pe drumuri. Bărbatul a fost atent la trecerea cu calea ferată și a salvat, astfel, o familie aflată într-un autoturism. Cei din mașină le datorează viața mecanicului atent, dar și explicații polițiștilor pentru că nu s-au asigurat când au vrut să treacă liniile.
Accidentul a avut loc în orașul dâmbovițean Pucioasa și a fost surprins de o cameră de surpaveghere din zonă.
În imagini se poate vedea cum mașina, cu număr de Bistrița-Năsăud, condusă de femeie, ajunge pe linia de cale ferată.
Nu încetinește nicio clipă înainte să ajungă la trecerea de nivel cu cale ferată și nu se asigură, deți locul este semnalizat cu indicator și cu lumină galbenă intermitentă.
Mașina a oprit abia când a ajuns pe calea ferată, preț de o secundă, apoi este lovită de locomotivă.
Automobilul a fost împins doar câțiva metri. Iar cei doi soți, aflați înăuntru, au reușit să iasă singuri din mașină.
Atât femeia, cât și soțul ei au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele șoferiței, care este cercetată în stare de libertate.