Saloane insalubre, o singura toaletă pe palier, mâncare puțină și de proastă calitate, la Spitalul CFR din Timișoara

15 octombrie 2020, 07:18

Bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, internați aici, reclamă condițiile improprii din saloane, numărul mic de băi și mâncarea puțină și proastă.

Pacienții nu dau vina pe cadrele medicale din spital, despre care au numai cuvinte de laudă, însă țin să tragă un semnal de alarmă că în așa condiții, boala cu cu care sunt diagnosticați este și mai greu de dus. Pacienta care a făcut publice fotografiile în care se pot observa condițiile din unitatea medicală a declarat că își dorește ca aceste imagini să ajungă și la autorități pe care le întreabă dacă ar putea sta în asemenea condiții dacă s-ar infecta și dacă li se pare firesc ca în ziua de astăzi, într-un spital dintr-un oraș cu pretenții să mai existe așa ceva.

De cealaltă parte, conducerea Spitalului CFR din Timișoara dă vina pe lispa fondurilor pentru investiții și susține că suma alocată de stat pentru masa fiecărui pacient, 14 lei, este mult prea mică pentru a permite o masă mai înbelșugată.

Potrivit celei mai recente raportări, în județul Timiș au fost diagnosticați cu COVID 19, în ultimele 24 de ore, 105 oameni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite