Salina Praid, adăpost pe vreme caniculară. Program de vizitare prelungit

Salinele sunt locurile perfecte unde ne putem ascunde de caniculă. La peste 100 de metri sub pământ, temperatura e constantă, iar aerul numai bun pentru tratarea bolilor respiratorii. Mii de oameni coboară zilnic în Salina Praid și, pentru că numărul turiștilor e din ce în ce mai mare, a fost prelungit programul de vizitare.

06 August 2021, 21:08 |

Salina Praid este plină de turiști în căutare de răcoare, dar și de sănătate.

La 120 de metri sub pământ, temperatura este constantă, iar oamenii se pot relaxa în condiții de siguranță.

În adâncuri, sub ochii vizitatorilor se deschide un adevărat oraș de sare, ce oferă condiții pentru climatoterapie la orice vârstă. Sport, lectură sau escaladă pe pereții de sare sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le au la dispoziție turiștii.

Zilnic, aici vin între 3.500-4.000 de turiști.

Dacă afară temperatura poate depăși 30 de grade, în salină termometrul nu depășește 16 grade.

Salina Praid, una dintre cele mai mari mine de sare din țară și din Europa, adăpostește zăcăminte formate în urmă cu peste 20 de milioane de ani. Primele exploatări au fost făcute de romani.

Muntele de sare se întinde pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare și face parte dintr-o rezervație geologică inclusă în zonele naturale protejate de interes național.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI