Sălile de fitness și-au adaptat programul pentru copii. Micuții fac sport sub coordonarea instructorilor, se joacă şi socializează

A trecut vremea când se organizau campionate de fotbal pe stradă și când copiii cu greu puteau fi luați de la joacă. Acum, părinții se luptă cu dependența celor mici de tablete, televizoare sau jocuri pe calculator. Sunt activități care au dus la explozia cazurilor de sedentarism în rândul adolescenților. Lupta cu kilogramele în plus este dusă cu programe speciale pe care le găsiți inclusiv în sălile de fitness.

16 Februarie 2022, 13:16 (actualizat 17 Februarie 2022, 07:48) Știrile TVR |

George este un băiețel energic, de șase ani, din Timișoara. Când ar fi trebuit să meargă la grădiniță a început pandemia și a rămas acasă. Socializarea cu ceilalți copii a fost inexistentă, la fel ca și mișcarea în aer liber. Când au aflat că unele săli de fitness din oraș au programul adaptat pentru copii, părinții l-au înscris.

Datorită programelor special concepute pentru copii, sălile de fitness au devenit locul ideal pentru cei mici. Numărul celor înscriși la antrenamente crește de la un an la altul.

Programele de sală ale copiilor includ și lecții de judo sau înot. Potrivit specialiștilor, în cazul copiilor cu probleme de greutate, primele rezultate se observă după circa două luni de antrenament și doar dacă e completat cu un regim alimentar strict.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 27°C
IASI 28°C 20°C
CLUJ 25°C 17°C
CONSTANTA 27°C 23°C
CRAIOVA 26°C 22°C
BRASOV 26°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI