Salariul minim în Uniunea Europeană: Parlamentul European a dat undă verde pentru începerea negocierilor cu Consiliul

Deputaţii europeni au dat undă verde joi pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE privind o directivă care va garanta tuturor lucrătorilor din Uniune un salariu minim corect şi adecvat. Negocierile pot începe imediat ce Consiliul îşi aprobă propria poziţie, transmite Agerpres.

25 Noiembrie 2021, 17:56 (actualizat 25 Noiembrie 2021, 17:59) |
Bancnote - euro / FOTO: Autor: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Reunit săptămâna aceasta în sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul European a aprobat mandatul convenit de Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL), cu 443 de voturi pentru, 192 împotrivă şi 58 de abţineri, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul legislativului UE.

Potrivit proiectului de lege, statele membre trebuie să evalueze şi să raporteze dacă salariile minime legale sunt suficiente, utilizând criterii care să instituie condiţii de muncă şi de viaţă decente şi care să includă elemente precum puterea de cumpărare şi rata sărăciei. Iniţiativa are drept scop stabilirea unor cerinţe minime pentru a asigura un venit care să permită un nivel de trai decent pentru lucrători şi familiile lor.

Acest lucru poate fi realizat fie prin intermediul unui salariu minim prevăzut de lege (cel mai mic nivel salarial permis de lege), fie permiţând lucrătorilor să îşi negocieze salariile cu angajatorii lor prin intermediul negocierilor colective.

Parlamentul doreşte, de asemenea, să consolideze şi să extindă acoperirea negocierilor colective, obligând statele membre în care mai puţin de 80% din lucrători sunt acoperiţi de aceste acorduri să ia măsuri active pentru a promova acest instrument.

În Uniunea Europeană, 21 din cele 27 de ţări au un salariu minim legal, în timp ce în celelalte 6 (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nivelurile salariale sunt stabilite prin negocieri colective.

Exprimate în euro, salariile minime lunare variază foarte mult în UE, de la 332 de euro în Bulgaria la 2.202 euro în Luxemburg, conform unor date de la Eurostat din 2021.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI