Salarii și pensii mai mari de la 1 ianuarie | Economiştii spun că aceste creşteri nu doar că nu acoperă scumpirile, dar vor alimenta inflația şi vor adânci deficitul bugetar

30 noiembrie 2022, 18:06

Mariana este infirmieră la Spitalul Finaltropia, una dintre cele mai mari unităţi sanitare din Craiova. După 29 de ani de vechime câștigă 3.500 de lei numai dacă face opt gărzi pe lună şi cu sporul de 75%, pentru că lucrează la primiri urgenţe. Salariul ei net este de 2.300 de lei.  De la 1 ianuarie, salariul ei de bază ar urma să crească cu până la 10%, potrivit unui proiect al Ministerului de Finanţe.

“Cei 10%, cum spun ei că ni-i vor da de la 1 ianuarie, eu zic că este praf în ochi. Avem nevoie să ţină cont de o ordonanţă 153/2017. S-a aplicat un 25% timp de 5 ani, dintre care nu am luat decât o singură dată banii. Sunt banii noştri promişi de Guvern”, spune Mariana Marinescu.

De această majorare salarială ar urma să beneficieze şi profesorii, şi personalul auxiliar din învăţâmânt şi din sistemul sanitar şi poliţiştii. Dar sindicaliștii spun că e prea puțin.

Sindicaliștii cer majorări indexate cu inflaația din 2022

Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas:Vom avea lucrători în sănătate şi asistenţă socială care vor câştiga mai puţin decât muncitorii necalificaţi din domenul construcţiilor. Lucrul ăsta este inacceptabil”.

Bogdan Bănică, lider sindical în Poliţia Română: Nu se acoperă nici măcar inflaţia. Pe lângă acest lucru, munca desfăşurată peste programul normal de lucru se compensează cu timp liber. Păi asta este o altă formă de sclavagism”.

Proiect: Pensiile militarilor nu cresc unitar

Proiectul de ordonanță prevede și creșterea pensiilor cu 12,5 procente. Majorarea nu aplică şi pentru pensiile militare, care vor creste în funcţie de venit. Iar pensia maximă va fi de 10.000 de lei.

În ordonanţa-trenuleţ mai sunt precizate şi o serie de ajutoare pentru românii cu o pensie mai mică de 3.000 de lei. În această situaţie se află 9 din 10 pensionari de la noi din ţară. Impactul bugetar numai pe pensii şi ajutoare sare de 17 de miliarde de lei.

Marius Budăi, ministrul Muncii: „Sunt măsuri pe care suntem obligaţi să le luăm într-o perioadă care nu este tocmai fericită. Situații de criză impun măsuri de criză”.

Noile creștesri vor adânci deficitul bugetar

Economiştii spun că aceste creşteri şi ajutoare nu doar că nu acoperă scumpirile, dar vor alimenta inflația şi vor adânci deficitul bugetar.

Gabriel Biriş, expert fiscal: „Trebuie să înţelegem un lucru: toţi aceşti bani sunt bani de împrumut.  Toate aceste creşteri au ca sursă de finanţare exclusiv împrumuturile. Am putea să reducem dezechilibrele doar dacă chiar ne-am face treaba pe absorbţia fondurilor din PNRR”.

Ordonanța de Urgență ar trebuie să fie aprobată de Guvern de săptămâna viitoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite