Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Salamul de Sibiu, protejat şi recunoscut la nivel european

România a înregistrat la nivel european "Salamul de Sibiu" ca produs de Indicație Geografică Protejată, anunţă Ministerul Agriculturii într-un comunicat transmis Ştirilor TVR.

19 Februarie 2016, 14:52 (actualizat 19 Februarie 2016, 21:48) |
Salamul de Sibiu are certificat de atestare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

'Salamul de Sibiu' dobândește oficial denumirea de Indicație Geografică Protejată pe 10 martie 2016, la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene. Fiecare produs va purta pe etichetă semnul care îi garantează originalitatea.

De ceva vreme, produsul a început să fie preparat şi în alte ţări, fără respectarea întocmai a reţetei originale.

De acum înainte, oricine va dori să fabrice Salam de Sibiu în Europa va trebui să plătească pentru reţetă şi să o respecte întocmai.

Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, preparat din carne de porc şi din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale şi/sau colagenice, afumat cu lemn de esenţă tare, maturat şi uscat la rece.

Pentru maturare se utilizează vin alb, vin roşu, vin rose, coniac, vinars, vinuri spumante, bere neagră. Sunt folosite şi culturi de mucegai nobil (spori) – Penicillium nalgiovensis sau un amestec de diferite tipuri Penicillium, care conţin obligatoriu Penicillium nalgiovensis.

Istoria Salamului de Sibiu începe în anul 1910, când italianul Filippo Dozzi a fost cucerit de condiţiile climaterice de la Sinaia favorabile producerii salamului crud-uscat. A cumpărat în staţiune o clădire care adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri şi un hotel şi a început producţia de salam.

Filippo Dozzi începe să vândă cu denumirea de "Salam de iarnă", iar pe ştampila de export aplicată pe documentele ce însoţeau marfa, era inscripţionată "Vama Sibiu", întrucât această vamă era punctul de ieșire spre teritoriul Austro-Ungar. Deoarece în Ungaria existau fabrici concurente care produceau un salam asemănător cu cel produs de Dozzi, existau şi restricţii privitoare la tranzitarea transporturilor cu salam românesc pe teritoriul Ungariei. Astfel, în comenzile venite de la partenerii externi numele produsului devine mai întâi "Salam din vama Sibiu", pentru ca mai apoi să fie numit "Salam Sibiu".

România a început demersurile pentru a proteja Salamul de Sibiu în 2014. Ţara noastră a solicitat înregistrarea Salamului de Sibiu ca Indicaţie Geografică Protejată pentru a-l face cunoscut şi pentru a-i creşte competitivitatea la nivel european şi mondial.

Indicaţia geografică are o legătură directă cu teritoriul de origine al produsului. Consumatorilor le sunt astfel garantate provenienţa calitatea.

Salamul de Sibiu este cel de-al doilea produs înregistrat la nivel european, după Magiunul de Prune Topoloveni.

Este pe cale să obţină acelaşi statut şi Telemeaua de Ibăneşti. Apoi, pe lista României urmează Novacul afumat.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 33°C
CLUJ 30°C 27°C
CONSTANTA 29°C 30°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 15 August 2018, 08:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-08-2018
Deschidere: 8095.38
Maxim: 8126.39
Mimim: 8077.73
Variatie: -0.14%
TLV
2,33
0,43%
SNP
0,32
0,93%
BRD
13,60
0,15%
SNG
32,05
0,31%
FP
0,89
0%
TGN
332,00
2,06%
EL
10,20
2,63%
SNN
7,36
1,6%
SIF5
2,08
0,24%
CMP
0,93
2,75%
ARHIVĂ ȘTIRI