Saber Guardian 2019. Militari din 14 țări din NATO participă în România la unul dintre cele mai mari exerciții militare din Europa

3 iunie 2019, 21:08

800 de militari, dintre care 250 din alte 6 țări în afară de România, au prezentat onorul comandanților invitați la ceremonia de deschidere a Saber Guardian. Lângă trupele de militari au fost expuse mașini de luptă, iar pe deasupra lor au zburat avioane MIG 21 Lancer și F 16. De mâine, soldații vor începe activitățile de front.

Exercițiul Saber Guardian se organizează anual, începând cu 2013. A fost găzduit, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Principalul obiectiv al exercițiului este evidențierea solidarității statelor partenere şi aliate NATO în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special în Europa.

Activitățile de instruire includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, precum și activități cu specific medical.

Exercițiile planificate pe teritoriul țării noastre se vor desfășura în mai multe poligoane de instruire, printre care cele de la Cincu, Babadag și Smârdan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite