Saber Guardian – Cele mai mari manevre militare care au avut loc în România în ultimele decenii s-au încheiat

23 iulie 2017, 18:41

La exercițiu au participat 25.000 de militari din 22 de țări aliate și partenere. Totul s-a desfășurat sub conducerea Forțelor Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR).

Pe teritoriul României, SG17 s-a desfășurat în peste 20 de poligoane și raioane de dislocare, inclusiv în Marea Neagră.

Deşi exerciţiul s-a desfăşurat în mai multe ţări, centrul de greutate a fost în România, unde au fost desfăşuraţi în jur de 17.000 de militari.

70 de garnituri de tren, 400 de convoaie auto şi 50 de curse aeriene au adus echipamentele în ţara noastră.

Armata Română a scos din garnizoane foarte mulţi militari şi tehnică: 10.000 de oameni, 1.000 de blindate, 40 de aeronave şi 10 nave de luptă.

Misiunile militarilor au fost dintre cele mai diverse: de la forţarea traversării Dunării, trageri în poligon, până la paraşutări pe timp de noapte pentru ocuparea unei baze militare.

Potrivit comandanţilor, în mare, exerciţiul a fost un succes. Singurele incidente au fost scufundarea în Dunăre a unui TAB românesc, accident fără victime, şi rănirea uşoară a câtorva militari americani în timpul paraşutării pe timp de noapte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite