Să râdem cât mai mult şi să îi facem şi pe alţii să râdă. Este Ziua Râsului

Ziua Internaţională a Râsului, din prima duminică a lunii mai, reaminteşte tuturor importanţa râsului în viaţa noastră.

Ha-ha, ho-ho sau hi-hi

Aceste silabe fac parte din limbajul uman universal, sunt utilizate şi recunoscute în orice cultură şi leagă oamenii, râsul fiind un comportament instinctiv, programat genetic. Este contagios şi se răspândeşte ca un virus, fiind foarte dificil de controlat conştient,  şi se produce de 30 de ori mai frecvent în situaţii sociale decât în solitudine.

Râsul dă o stare de bine, sporeşte capacitatea de concentrare şi rezistenţa la efort, îmbunătăţeşte relaţiile cu cei din jur şi creşte încrederea în propria persoană.

Sunt beneficii constatate şi de dr. Madan Kataria din Mumbai, India, şi publicate în articolul Laughter-the Best Medicine, Râsul – cel mai bun medicament, publicat în 1995.

În acelaşi an, doctorul a înfiinţat primul Club de Râs din lume şi a instituit, în prima duminică din mai, Ziua Internaţională a Râsului, sărbătorită astăzi, în Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, prin evenimente care stârnesc râsul, spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, spectacole de teatru de păpuşi, concursuri de baloane şi şedinţe de râs colective.

O mică istorie a terapiei prin râs

Metoda dr. Madan Kataria se numeşte Hasyayoga sau yoga râsului şi combină râsul liber şi spontan, neprovocat de glume sau comedii, cu tehnici yoga de respiraţie.

Terapia prin râs înseamnă, în primul rând, socializare şi se porneşte de la ideea că râsul e un comportament natural şi contagios.

În cadrul Cluburilor de Râs, prin jocuri didactice, elemente de terapie de grup, de gimnastică şi psihologie şi adăugând exerciţii de respiraţie pentru buna oxigenare a organismului, corpul se încarcă cu energie, iar toate funcţiile sale sunt armonizate şi optimizate.

Efectele sunt atât de profunde încât sunt persoane care afirmă că nu au mai fost stresate sau supărate după aceste cure de râs. După aproape două decenii de la iniţiativa dr. Kataria, în lume sunt peste 6.000 de Cluburi de Râs, în mai mult de 70 de ţări.

Terapia prin râs are însă rădăcini mult mai vechi.

În China secolului al IX-lea, în timpul dinastiei Liang, un respectat călugăr Zen mergea din sat în sat, se oprea câte puţin în fiecare loc şi împărţea mici daruri copiilor, dar mai ales râdea foarte mult.

Oamenii îl credeau excentric şi dacă era întrebat de ce râde, călugărul râdea şi mai tare, iar râsul său era conatgios pentru din ce în ce mai mulţi săteni care se adunau pe lângă el. Apoi fiecare pleca la treburile lui, mai înviorat şi cu mintea eliberată de griji. Astfel, călugărul îşi transmitea învăţătura şi era mereu aşteptat să revină.

Astăzi, călugărul este cunoscut ca Matreiya Buddha, Buddha vesel, simbolul suprem al fericirii în Feng Shui.

A devenit atât de popular în zilelele noastre, încat simbolul său poate fi găsit aproape peste tot, întrucat se crede că aduce un viitor plin de fericire şi poate fi găsit în saloanele de recepţie, lânga casele de marcat, în livinguri, foaierele hotelurilor, temple şi în aproape toate spaţiile de afaceri din Asia.

Primii nativi americani aveau clovni care lucrau împreună cu vracii pentru că era cunoscută puterea vindecătoare a râsului.  Clovnul era a treia cea mai importantă persoană a tribului de indieni.

În Franţa secolului al XIV-lea, chirurgul Henri de Mondeville folosea terapia prin râs pentru a-şi ajuta pacienţii să se recupereze mai repede după o operaţie.

La marile curţi medievale, bufonii, personaje comice îmbrăcate în haine grotești,  erau ținuti să distreze şi să alunge cu glume proasta dispoziţie a suveranilor sau a seniorilor feudali.

Bâlciurile şi saltimbancii sunt alte exemple ale virtuților râsului pentru calmarea spiritelor, păstrarea bunei dispoziţii şi pentru distragerea atenţiei celor săraci de la nemulţumiri.

În secolul al XVI-lea, Martin Luther, părintele reformei protestante, folosea o formă a terapiei prin râs ca parte a predicilor sale în care îi îndemna pe oameni să nu se izoleze şi să se înconjoare de oameni glumeţi care îi pot face să râdă.

Râsul este şi semn al siguranţei, când teama cu privire la un pericol dispare. După marile bătălii sau înfruntări, războinicii râdeau, iar soldaţii germani din Primul Război Mondial au fost văzuti râzand după ce supravieţuiseră unui bombardament.

Sigmund Freud, parintele psihoterapiei, vorbea şi el despre viruţile curative ale râsului şi îl descria ca pe un eliberator pentru energia psihică.

Dar, abia din anii 1930, râsul a început să fie studiat de medici şi psihologi după toate rigorile ştiinţei şi folosit ca terapie, la început  în spitalele americane pentru a-i înveseli pe copiii bolnavi.

Americanul Norman Cousins, unul dintre pionierii cercetărilor asupra biochimiei emoțiilor umane, a adoptat el însuşi, pentru a se trata de o gravă afecţiune a articulaţiilor, un program de viață întemeiat pe atitudine pozitivă, credință, speranță şi în special pe râs. El spunea că descoperise cu bucurie că doar zece minute de râs copios provocat de comediile fraţilor Marx, aflate în top 100 al celor mai hazlii filme ale tuturor timpurilor, sau filmările cu camera ascunsă erau pentru el cel mai bun anestezic pentru durere şi îi aduceau cel puţin două ore de somn liniştit.

Astăzi sunt numeroase spitale sau cabinete în care se face terapie prin râs, iar studiile ştiinţifice adaugă permanent argumente în favoarea râsului.

Beneficiile râsului

Fiziologic, râsul este un act reflex de scurte expiraţii sacadate însoţite de o vocalizare mai mult sau mai puţin zgomotoasă, provocate de mişcări accentuate ale diafragmei şi având drept cauză o emoţie pozitivă. Râsul acţionează direct asupra creierului care eliberează dopamina, un neurotransmiţător primordial în senzaţiile legate de plăcere, stimularea creierului prin umor fiind apropiată, din punct de vedere chimic, de cea a drogurilor. Râsul scade nivelurile de stres, anxietate şi nervozitate şi provoacă o senzaţie plăcută de relaxare şi aduce un somn excelent în timpul nopţii.

Neurologul francez Henri Rubenstein a arătat în cartea sa “Psihosomatica râsului” că râsul este un fenomen uman complet, cu rol fundamental în manifestările musculare, respiratorii, nervoase şi psihice ale individului, şi că un minut de râs poate să ofere trupului până la 45 de minute de relaxare terapeutică.

Medicii spun ca râsul este un medicament capabil să prevină şi să vindece numeroase boli: poate regla tensiunea arterială, protejează împotriva crizelor cardiace, alină suferinţele astmaticilor, uşurează digestia, stimulează şi întăreşte sistemul imunitar şi intârzie procesul de îmbătrânire, fiind un elixir al tinereţii.

Este similar unui masaj interior, care tonifică organele şi le stimulează funcţiile şi elimină toxinelor, iar 3 minute de râs echivalează, spun cercetătorii, cu 15 minute de exerciţii fizice intense.

Râsul stimulează memoria de scurtă durată, mai ales la vârstnici, care şi-au amintit mai bine evenimentele recente, după ce au urmărit filme de comedie, au observat cercetătorii americani. Explicația este că o porţie sănătoasă de râs reduce stresul, care are un impact negativ asupra memoriei.

În general, râsul este o adevarată supapă de siguranţă a vieţii.

În prezent, râdem mai puţin de 1 minut pe zi, faţă de 20 de minute acum un secol. Copiii râd în medie de 300-400 de ori pe zi, în comparaţie cu adulţii care râd cam de 15-20 de ori pe zi.

Să râdem aşadar mai mult, şi nu doar de Ziua Râsului, de noi înşine şi împreună cu alţii, să căutăm compania persoanelor pozitive, cărţi, filme, spectacole, emisiuni radio sau de televiziune şi site-uri care ne pot pot face să râdem copios. Râsul are doar efecte benefice şi plăcute şi poate fi un bun prieten toată viaţa.

O zi fără râs este o zi pierdută, credea Charlie Chaplin.

Şi nu numai oamenii râd, dar asta este deja o altă poveste…