S-au strâns un milion de semnături în acțiunea „Fără penali în funcții publice”

21 august 2018, 18:51

Aceasta propune modificarea Constituției astfel încât persoanele condamnate definitiv cu închisoare pentru infracțiuni săvârșite cu intenție să nu mai poată fi alese în administrația locală, în Parlament și în funcția de președinte al României.

Potrivit legii, ca să ajungă în Parlament, o inițiativă cetățenească are nevoie de 500 de mii de semnături, dintre care câte 20 de mii în cel puțin 21 de județe.

În campania „Fără penali” au fost implicați, alături de parlamentarii USR, peste 5 mii de voluntari din țară, dar și din diaspora.

În acest moment, activiștii partidului centralizează și îndosariază semnăturile, pentru a depune inițiativa la Parlament.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite