S-au reluat probele practice pentru obținerea permisului auto

2 iunie 2020, 19:27

După o pauză de două luni și jumătate, pot fi susținute din nou probele practice ale examenelor pentru obținerea permisului de conducere. Candidații, reprogramați în prima zi, au venit pregătiți cu măști de protecție și au așteptat să li se măsoare temperatura.

S-au luat măsuri pentru ca examenul să decurgă în condiții sigure. În mașină nu se pot afla mai mult de trei persoane, iar candidații nu pot veni însoțiți la proba practică. Doar instructorul auto are acces.

De asemenea, mașinile sunt dezinfectate după fiecare cursă, atât în cadrul examenelor, cât și la orele practice.

Toți candidații care nu au reușit să susțină examenul din cauza stării de urgență au fost reprogramați. Unii dintre aceștia au prioritate.

Și proba teoretică a examenului pentru obținerea carnetului de conducere s-ar putea relua din 29 iunie, însă o decizie definitivă nu a fost încă luată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite