S-a tras la sorţi! Ştim cu cine se vor duela echipele româneşti în Cupa EHF!

16 iulie 2019, 15:47

Beneficiară a unui wild card, SCM Craiova o va înfrunta în primul tur al Cupei EHF pe Jomi Salerno, o echipă din Italia, pe 7 sau 8 septembrie, iar returul se va juca în peninsulă o săptămână mai târziu. În cazul în care elevele lui Bogdan Burcea se vor califica în turul II preliminar, vor evolua împotriva formaţiei Tertnes Bergen (Norvegia).

Gazdă în primul meci, Corona Braşov o va întâlni, în runda a doua a Cupei EHF, pe câştigătoarea dintre Super Amara Bera Bera (Spania) şi LK Zug Handball (Elveţia).

În turul doi, Măgura Cisnădie va juca împotriva câştigătoarei dintre HC Galiceanka Lvov (Ucraina) şi Azeriol Baku (Azerbaidjan), iar CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud este calificată direct în turul al treilea al competiţiei.

Echipele româneşti de handbal masculin şi-au aflat, de asemenea, viitoarele adversare din Cupa EHF.

Vicecampioana HC Dobrogea Sud o va întâlni în primul tur pe CIP Travel Antalyaspor AS (Turcia), primul meci fiind programat pe 31 august sau 1 septembrie în deplasare, iar manşa secundă la Constanţa, pe 7 sau 8 septembrie.

Câştigătoarea Cupei României, SCM Politehnica Timişoara, va intra direct în turul secund, acolo unde se va duela cu câştigătoarea dintre Olympiakos SFP Pireu (Grecia) şi RK Borac Banja Luka (Bosnia). Primul meci se va juca pe Bega, în data de 5 sau 6 octombrie, iar manşa secundă va avea loc în deplasare, o săptămână mai târziu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite