S-a dat oficial startul minivacanței! La malul mării nu vor mai fi petreceri zi și noapte. Turiștii care ajung pe litoral pot să se și vaccineze

Românii care și-au făcut rezervări la mare și la munte s-au încolonat, așa cum e deja tradiția, pe drumurile țării, spre destinațiile alese. Pe litoral sunt așteptați 35 de mii de turiști, iar cei mai mulți s-au cazat de astăzi. Fie că vor face plimbări cu ambarcațiunile, fie se vor relaxa pe plajă sau la terasă, toți vor avea de respectat reguli stricte. Peste o mie de polițiști și jandarmi monitorizează stațiunile. Iar cei care vor să se vaccineze anti-COVID pot merge și la mare, într-un centru special deschis.

30 Aprilie 2021, 20:58 (actualizat 30 Aprilie 2021, 21:41) |
1 Mai și Paștele la malul mării
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Peste 100 de unități de cazare de pe litoral sunt deschise în această minivacanță la o capacitate de cel mult 70%, din cauza restricțiilor.

Primii turiști au și ajuns la malul mării.

Cum relaxarea este cuvântul de ordine, reprezentanții hotelurilor le-au pregătit turiștilor pachete care includ mâncăruri tradiționale de Paști și chiar transport către biserică în noaptea de Înviere.

Din cauza pandemiei, în acest an, în stațiunile de pe litoral nu vor mai fi petreceri zi și noapte. În Constanța și Mamaia doar terasele sunt deschise și au program limitat - până la ora 22.00.

În zonele în care plajele sunt amenajate, administratorii îi atrag pe clienți cu muzică bună, mixată de DJ.

Nici în cluburi nu vor fi petreceri. Polițiștii și jandarmii vor monitoriza stațiunile de pe litoral și vor verifica dacă turiștii poartă măști, dacă respectă distanțarea, dar și interdicția de a circula pe străzi după ora 22.00. Excepții se vor face în noaptea de Înviere, când deplasările sunt permise până la ora 05.00 pentru a merge la slujbele religioase.

Turiștii care ajung pe litoral pot să se și vaccineze. La centrul de la Pavilionul expozițional au la dispoziție două fluxuri și se pot imuniza fără programare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI