Rusia: Recolta anuală de cereale va creşte cu cinci milioane de tone

Cereale hambar
Cereale hambar
4 octombrie 2022, 15:09

„Luând în considerare terenul arabil care există aici, cred că cel puţin cinci milioane de tone de cereale vor fi adăugate la caseta de economii a Rusiei. Cred de asemenea că vor fi şi alte recolte”, a declarat oficialul rus, citat de agenţia de presă TASS.

Kremlinul a anunţat că preşedintele Vladimir Putin va semna probabil marţi legislaţia ce prevede anexarea regiunilor Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, reprezentând aproximativ 18% din teritoriul recunoscut internaţional al Ucrainei.

Toate sunt parţial sau aproape total ocupate de Rusia, după invazia care a dus la scăderea recoltei de cereale a Ucrainei, la întreruperea livrărilor prin porturile de la Marea Neagră şi la sancţiuni occidentale contra Moscovei.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat luni că 48 de ţări sunt expuse la criza alimentară globală, iar jumătate dintre ele sunt vulnerabile. Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în ultimele luni, insecuritatea alimentară este posibil să se agraveze din cauza mai multor factori precum blocajele de aprovizionare, obstacolele care stau în calea recoltelor din Ucraina şi preţurile ridicate la îngrăşăminte şi energie, a apreciat FMI. Potrivit instituţiei financiare, criza alimentară actuală este cel puţin comparabilă cu cea din 2007-2008, care a provocat probleme grave în aprovizionarea cu alimente şi multiple decese şi a generat turbulenţe sociale şi politice.

În august, Ministerul Agriculturii de la Moscova avertiza că Rusia ar putea să nu ajungă la nivelul recoltei aşteptat pentru 2022, de 130 milioane de tone, din cauza vremii nefavorabile şi a lipsei pieselor de schimb pentru echipamentele străine. Din aceste motive, autorităţile ar putea să-şi revizuiască planurile de a exporta 50 de milioane de tone de cereale în 2022.

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite