Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Rusia îşi întăreşte poziţiile militare din vestul şi centrul ţării. "Răspuns la intensificarea exerciţiilor NATO"

Kremlinul a anunţat că va crea patru divizii militare pentru a-şi întări frontiera vestică şi centrul ţării, ca răspuns faţă de "intensificarea exerciţiilor NATO observate recent", a afirmat şeful forţelor terestre de la Moscova, general-colonelul Oleg Salyukov, citat de agenţia RIA Novosti.

Secretarul-general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat, în septembrie 2015, consolidarea militară a estului Europei.

22 Ianuarie 2016, 13:32 (actualizat 22 Ianuarie 2016, 13:38) |
Militari ruşi / FOTO: shuttershock

"În 2016, trei divizii vor fi create în regiunea vestică şi una în cea centrală. Aceasta este una dintre măsurile luate ca răspuns al intensificării exerciţiilor în ţările membre NATO observate recent", a declarat general-colonelul Oleg Salyukov.

După izbucnirea conflictului dintre Ucraina şi Rusia, în 2014, NATO şi Moscova s-au acuzat reciproc de rea-voinţă, pe măsură ce şi-au fortificat forţele armate şi au înteţit ritmul exerciţiilor specifice.

Astfel, pe parcursul anului trecut, Kremlinul a trimis rachete Iskander în enclava Kaliningrad, la graniţele cu Polonia şi Lituania, respectiv bombardiere strategice în peninsula Crimeea, anexată ilegal anul trecut. Ca răspuns, Alianţa Nord-Atlantică a intensificat exerciţiile şi a deschis primele avanposturi în est, inclusiv în România. Nu sunt baze militare, au explicat oficialii NATO, ci centre de coordonare a exerciţiilor comune, a planificării apărării, a pregătirii logisticii şi de identificare a rutelor de transport folosite în cazul desfăşurării noii forţe de intervenţie rapidă a NATO. De menţionat că SUA a trimis, în toamna anului trecut, 12 avioane A 10 şi 300 de militari în estul Europei.

Mai mult, ţările din centrul şi estul Europei au solicitat în repetate rânduri baze permanente ale Alianţei pe teritoriul lor, chiar dacă NATO a anunţat că va creşte Forţa de Răspuns de la 13.000 la 30.000 de militari.

România este o parte importantă a NATO în flancul estic, nu numai datorită scutului antirachetă de la Deveselu, ci pentru că a fost implicată în numeroase alte proiecte, precum cel al centrului de contraspionaj din Polonia, inaugurat în octombrie 2015. La mijlocul lunii octombrie, a avut loc un exerciţiu internaţional la Câmpia Turzii, în care zeci de piloţi români şi americani au efectuat ample manevre tactice. În prima zi, au asistat la eveniment ambasadorul american la Bucureşti şi secretarul general adjunct al NATO şi ministrul român al Apărării.

 

1.000 de militari britanici în Polonia

 

Marea Britanie va staţiona permanent 1.000 de militari în Polonia de anul viitor, a declarat joi seară ministrul polonez al Apărării, informează Agerpres. De asemenea, Londra va trimite şi o navă n Marea Baltică pentru a sprijini flota poloneză, în baza unui acord între cele două ţări de a forma o unitate comună de "conştientizare a situaţiei", însărcinată cu colectarea de informaţii cu privire la orice potenţiale ameninţări asupra flancului de est al NATO.

Mai multe guverne occidentale sunt de asemenea preocupate de costul unor baze noi permanente, într-un moment în care bugetele apărării sunt strânse de austeritate fiscală sau angajamente costisitoare în altă parte.

Moscova a semnalat anterior că va considera stabilirea unei prezenţe permanente a NATO la frontierele sale ca un act ostil.

 

Pe 21 decembrie 2015, miniştrii de Externe din România şi Polonia au semnat, la Bucureşti, un plan de acţiune referitor la parteneriatul strategic între cele două ţări în următorii cinci ani. Cu această ocazie, oficialii au discutat despre colaborarea româno-poloneză, inclusiv în privinta securităţii în regiune.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 22°C
IASI 24°C 22°C
CLUJ 23°C 19°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 23°C 21°C
BRASOV 22°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Octombrie 2018, 20:11
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-10-2018
Deschidere: 8560.32
Maxim: 8670.3
Mimim: 8545.75
Variatie: 1.28%
FP
0.94
3.41%
SNP
0.39
0.38%
BRD
13.40
0.15%
TLV
2.35
0.85%
DIGI
29.45
0.34%
SNG
34.20
1.48%
EL
10.72
0.19%
SIF4
0.62
1.27%
SNN
7.83
1.03%
TGN
350.50
3.03%
ARHIVĂ ȘTIRI