Rusia îşi declară sprijinul pentru Serbia în tensiunile cu Kosovo

Kosovo hartă
Kosovo hartă
1 august 2022, 21:41

„Sprijinul nostru este absolut pentru Serbia”, a declarat secretarul de presă al Kremlinului Dmitri Peskov la Moscova, potrivit agenţiei de presă Interfax.

„Susţinem poziţia paşnică şi constructivă a Belgradului în această situaţie”, a adăugat el.

În weekend, noi reglementări de călătorie pentru sârbii care trăiesc în Kosovo au crescut tensiunile. Noile reglementări nu mai recunosc paşapoartele sârbe la graniţa dintre cele două state, aminteşte agenţia germană de presă.

În schimb, sârbii din Kosovo trebuie să ceară un document provizoriu. Kosovo a justificat măsura argumentând că autorităţile sârbe tratează în acelaşi mod cetăţenii kosovari care trăiesc în Serbia.

După proteste violente, în care militanţi sârbi au ridicat baricade în nordul Kosovo şi ar fi fost trase focuri de armă în direcţia poliţiştilor kosovari, Kosovo a anunţat în timpul nopţii de duminică spre luni că reglementările nu vor intra încă în vigoare.

Peskov a făcut referire la aceste reglementări ca fiind „cereri absolut nerezonabile” din partea autorităţilor kosovare.

Kosovo s-a desprins de Serbia cu ajutorul NATO în 1999 şi şi-a declarat independenţa în 2008. Peste 100 de ţări din lume
recunosc Kosovo ca stat independent, dar Rusia nu este printre ele, mai aminteşte DPA.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite