Rusia învinuieşte SUA şi UE pentru provocările din Kosovo

Tensiuni în Kosovo / captura Youtube
Tensiuni în Kosovo / captura Youtube
27 mai 2023, 15:14

„La Priştina, acest act barbar, care vizează în mod clar continuarea epurării etnice anti-sârbe, este prezentat în mod batjocoritor ca o dovadă a bunelor intenţii ale „autorităţilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comentariu pe site-ul ministerului de externe.

Ea a adăugat că degradarea situaţiei din Kosovo este o consecinţă directă a unei „abordări maliţioase, care scoate în evidenţă poziţia neocolonială occidentală în Balcani”.

„Am avertizat în repetate rânduri că reprezentanţii tandemului SUA-UE nu sunt mediatori, ci instigatori ai conflictului, care subminează fundamentele juridice internaţionale ale reglementării situaţiei din Kosovo şi întârzie o soluţie reciproc acceptabilă, care este posibilă doar pe baza rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU”, a subliniat Zaharova.

Moscova, a adăugat ea, condamnă cu fermitate acţiunile provocatoare ale Priştinei, care „duc situaţia într-o fază fierbinte şi reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii întregii regiuni a Balcanilor”.

Vineri, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite, ţări garante ale forţelor de menţinere a păcii în Kosovo, au condamnat folosirea violenţei de către autorităţile kosovare şi au cerut ca acestea să ia măsuri „imediat” pentru a calma situaţia.

În acelaşi timp, cele cinci puteri occidentale şi-au exprimat îngrijorarea faţă de decizia Serbiei de a ridica nivelul de alertă al trupelor sale de la graniţa cu Kosovo.

 

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite