Rusia include Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, în registrul organizaţiilor extremiste

Meta
Meta
25 noiembrie 2022, 16:41

Compania Meta fusese deja declarată pe 21 martie organizaţie teroristă de un tribunal rus, iar pe 11 octombrie serviciul federal rus de monitorizare financiară a inclus-o în propria listă cu organizaţii care au legături cu terorismul şi extremismul, ceea ce permite băncilor ruse să îngheţe fondurile acestei companii. Aceste două decizii nu privesc şi serviciul WhatsApp, întrucât acesta nu are funcţii de difuzare publică a informaţiei.

După ce Facebook şi Instagram au fost astfel declarate extremiste, aceste servicii au fost blocate în Rusia, dar Ministerul rus al Justiţiei nu le-a inclus până vineri în registrul organizaţiilor extremiste, în timp ce mulţi ruşi continuă să le acceseze prin VPN.

Înscrierea în acel registru a fost în final efectuată după ce compania Meta a ridicat temporar interdicţia de publicare a unor informaţii cu apeluri la violenţă împotriva cetăţenilor ruşi ca urmare a agresiunii militare ruse contra Ucrainei.

De la începutul acestui război, Facebook, YouTube, TikTok şi Twitter au primit în Rusia numeroase amenzi pentru încălcarea legislaţiei ruse privind conţinuturile interzise.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite