Rusia impune interdicție de intrare în țară pentru mai mulți oficiali europeni, ca răspuns la sancțiunile UE

Rusia a anunţat vineri că a impus interdicţie de intrare în ţară pentru mai mulţi oficiali europeni, ca răspuns la restricţiile impuse Moscovei de Bruxelles, fără a preciza numărul persoanelor vizate sau numele acestora, informează agenția Reuters.

28 Ianuarie 2022, 20:46 (actualizat 28 Ianuarie 2022, 20:54) Știrile TVR |
MAE rus - Moscova / FOTO: https://mid.ru/en/

''Partea rusă ... a decis să extindă lista reprezentanţilor statelor membre şi instituţiilor UE cărora li s-a interzis intrarea în Rusia pe bază de reciprocitate", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe, publicat pe site-ul oficial.

Rusia a inclus pe lista neagră şefii unor companii militare private europene, unii membri ai serviciilor de securitate, parlamentari europeni şi alţi oficiali "personal responsabili de promovarea de politici anti-ruseşti", după cum se subliniază în comunicat.

Potrivit DPA, interdicţiile de intrare par să fie legate de sancţiunile pe care UE le-a impus Rusiei din cauza anexării Crimeii în 2014.

Comisia Europeană nu a făcut niciun comentariu imediat cu privire la această măsură, notează Agerpres.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 28°C
IASI 32°C 24°C
CLUJ 27°C 22°C
CONSTANTA 26°C 23°C
CRAIOVA 32°C 29°C
BRASOV 29°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI