Rusia explică prezența prelungită a navelor sale în largul Mării Negre prin intensificarea activității NATO

Flota din Marea Neagră a Rusiei
Flota din Marea Neagră a Rusiei
12 mai 2021, 18:25

Procesul de instrucţie a navelor de suprafaţă din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră a avut loc în ultimul timp în condiţiile unor măsuri de monitorizare sporită a navelor NATO care operează în Marea Neagră, a afirmat Dvornikov.

În acelaşi timp, armata rusă a anunţat miercuri că a ridicat de la sol un avion de vânătoare Su-27 pentru escortarea a trei aparate ale Forţelor aeriene franceze deasupra Mării Negre – două avioane de luptă şi unul de realimentare, conform Centrului naţional de gestionare a apărării din Federaţia Rusă, citat de agenţia de presă Interfax.

Informaţia a fost confirmată de Ministerul francez al Apărării, care, potrivit Reuters, a indicat că un avion rusesc a escortat marţi şi miercuri deasupra Mării Negre trei avioane militare franceze aflate într-o misiune de observare.

Su-27 a identificat ţintele aeriene drept două avioane tactice Mirage-2000 şi un avion cisternă C-135 ale armatei aerului franceze, potrivit Interfax.

Centrul naţional de gestionare a apărării din Federaţia Rusă declarase marţi că nave ale Flotei ruse din Marea Neagră supraveghează corveta franceză ‘Commandant Birot’ care a intrat în apele Mării Negre, conform agenţiilor de presă ruse.

Pe 22 aprilie, în Crimeea s-a desfăşurat etapa principală a manevrelor recente de trecere în revistă a capacităţii de luptă după perioada de iarnă, la care au participat peste 10.000 de soldaţi, 1.200 de echipamente tehnice militare, 40 de nave şi 20 de vase auxiliare, aminteşte Interfax.

Tot pe 22 aprilie, conducerea Ministerului Apărării rus a emis un ordin de revenire a unităţilor şi subunităţilor transferate în Crimeea la bazele lor permanente. Este vorba de o parte a trupelor mobilizate în martie-aprilie la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea, ceea ce a suscitat temeri în Occident cu privire la o eventuală nouă agresiune rusă împotriva Ucrainei.

Moscova a îndemnat ca manevrele sale în apropierea frontierei cu Ucraina să nu fie privite drept o manifestare de ‘agresiune’, întrucât ele nu ameninţă pe nimeni, a declarat pe 15 aprilie purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de Interfax.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite