Rusia: Controale și amenzi usturătoare pentru nerespectarea restricțiilor impuse de pandemie

12 noiembrie 2020, 08:28

Controale se fac în mijloacele de transport în comun și în spațiile închise, în special cele aglomerate. Mai mult, nu ești lăsat să intri la metrou dacă nu ești echipat corespunzător : cu mască și mănuși.

Cei care nu respectă restricțiile impuse primesc amendă, echivalentul a 55 de euro.

Zilnic vagoanele de metrou, sălile de așteptare în gări, scările rulante și lifturile sunt dezinfectate.

Primăria Moscovei a prelungit restricțiile până pe 15 ianuarie.

Cluburile de noapte, barurile, discotecile și restaurantele vor fi închise după ora 23.00. Sălile de spectacol, de cinema pot funcționa doar la o capacitate de 25 la sută.

În aceste condiții restaurantele nu mai pot organiza masa de Revelion pentru că vor rămâne închise și în noaptea de Anul Nou.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite