Rusia avertizează SUA cu privire la o escaladare cu „consecinţe greu de prevăzut” după „vizita în stil hollywoodian” a lui Zelenski la Washington

Anatoli Antonov
Anatoli Antonov
22 decembrie 2022, 10:37

„În pofida avertismentelor noastre, la Kiev vor fi trimise sisteme de rachete antiaeriene Patriot”, a afirmat diplomatul rus, potrivit unei declaraţii difuzate de agenţia oficială rusă TASS pe tema anunţului făcut de Washington privind furnizarea către Ucraina a acestui tip de armament.

VEZI ȘI Președintele Ucrainei, primit cu urale în Congresul SUA. Zelenski: Ucraina nu a căzut! Ucraina este vie! Această bătălie nu poate fi înghețată, amânată. Banii dvs. nu sunt caritate, sunt investiție în securitatea globală

Antonov a subliniat că, la toate nivelurile, Rusia şi-a reiterat „apelurile la bun simţ şi a subliniat că acţiunile provocatoare ale SUA conduc inevitabil la o escaladare cu consecinţe greu de imaginat”.

„Astfel, suscită o profundă preocupare dezbaterile privind o ipotetică furnizare către ucraineni a rachetelor ATACMS şi a dronelor cu rază mare de acţiune”, a menţionat Antonov, referindu-se la un tip de armament capabil să atace obiective pe teritoriu rus cerut de Ucraina şi care până acum i-a fost refuzat.

CITEȘTE ȘI Conferință comună Biden-Zelenski la Casa Albă. Biden: Niciodată nu veți fi singuri. Împreună ținem aprinsă flacăra libertății. Zelenski: O pace justă înseamnă fără compromisuri privind integritatea teritorială

Ambasadorul rus a declarat totodată că „vizita în stil hollywoodian” a lui Zelenski la Washington „a confirmat definitiv că declaraţiile conciliante ale administraţiei (SUA) cu privire la lipsa sa de interes de a intra într-o confruntare cu Rusia nu sunt decât vorbe goale”.

„În zgomot de aplauze şi cu zâmbete sarcastice s-a declarat de fapt nevoia de a continua ‘războiul pentru putere’ împotriva ţării noastre, până la victoria totală asupra noastră”, a susţinut Antonov.

Vizita lui Zelenski la Washington nu a arătat deloc „dorinţa de a asculta Rusia”, susţine Kremlinul

Kremlinul a susţinut joi că vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite nu a ilustrat deloc „dorinţa de a asculta Rusia” şi că Washingtonul duce în Ucraina „un război indirect de facto” împotriva Moscovei, relatează AFP şi Reuters.

Până în prezent, putem constata cu regret că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus ceva care să poată fi perceput ca o dorinţă potenţială de a asculta îngrijorările Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Potrivit acestuia, în timpul vizitei şefului statului ucrainean la Washington nu au existat „apeluri veritabile la pace”.

„Acest lucru demonstrează că Statele Unite îşi continuă linia războiului de facto şi indirect cu Rusia, până la ultimul ucrainean”, a adăugat reprezentantul Kremlinului.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite