Rusia ar fi cerut ajutor militar Chinei | Ministerul de Externe de la Beijing și Kremlinul neagă informațiile | Roma a găzduit întâlnirea înalților demnitari din SUA și China

14 martie 2022, 07:03

Consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, s-a întâlnit astăzi la Roma cu un diplomat de rang înalt al Chinei. Discuțiile au avut loc pe fondul îngrijorării occidentalilor că Beijingul s-ar putea alătura Rusiei prin măsuri suplimentare, pentru a-și ajuta partenerul strategic. Până acum, China nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, dar săptămâna trecută a folosit termenul de război. Ieri, la CNN, un înalt oficial american a declarat că Moscova a cerut partenerului asiatic ajutor militar. China a negat că Rusia i-ar fi cerut echipament militar sau alt fel de asistenţă pentru a sprijini războiul din Ucraina.

ACTUALIZARE 14.00: Întrebat de Reuters despre afirmațiile oficialilor americani care au spus că Rusia a cerut Chinei echipament militar, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat informația.

„Rusia ar putea prelua controlul deplin asupra marilor orașe ucrainene și are suficientă putere militară pentru a-și îndeplini toate obiectivele în Ucraina, fără a avea nevoie de ajutor din partea Chinei”, a spus Dmitry Peskov.

“Rusia are propriul potențial independent de a continua operațiunea. După cum am spus, merge conform planului și va fi finalizat la timp și în întregime”, a mai spus acesta.

ACTUALIZARE 09.50: Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a declarat că afirmațiile Statelor Unite conform cărora Rusia a cerut Chinei echipamente militare pentru ”operațiunea” sa în Ucraina sunt dezinfomări.

______________________________________________________________

Acest lucru a iscat temeri la Casa Albă că Beijingul ar putea decide să ajute Rusia, subminând eforturile Occidentului de a ajuta Ucraina.

O altă persoană a declarat pentru Financial Times că Statele Unite se pregăteau să avertizeze aliații asupa situației.

„Alți oficiali americani au spus, de asemenea, că există semne că Rusia rămâne fără anumite tipuri de armament, pe măsură ce războiul din Ucraina se apropie de începutul celei de-a treia săptămâni”, arată FT.

Ca răspuns la articolul Financial Times potrivit căruia Rusia i-a cerut Beijingului echipament militar, Ambasada Chinei în Statele Unite a transmis că prioritatea acum este să se asigure că situația nu escaladează și nu scapă de sub control, potrivit agenției Reuters, citată de The Guardian.

Aceste informaţii de presă au fost difuzate în timp ce consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, urmează să se întâlnească luni la Roma cu Yang Jiechi, cel mai înalt responsabil al Partidului Comunist din China pentru diplomaţie.

Cei doi responsabili şi echipele lor vor „discuta despre eforturile în curs vizând să gestioneze competiţia dintre cele două ţări şi vor discuta despre impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii regionale şi globale”, a indicat Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, într-un comunicat.

„Supraveghem îndeaproape măsura în care China furnizează, într-un fel sau altul, asistenţă materială sau economică Rusiei”, a declarat Jake Sullivan duminică la CNN, adăugând că „este un subiect de preocupare pentru noi”.

„Am făcut cunoscut Beijingului că nu vom rămâne pasivi şi nu vom lăsa nicio ţară să compenseze pierderile Rusiei cauzate de sancţiunile economice”, impuse de la începutul invaziei ruse a Ucrainei, la 24 februarie, a insistat el.

„Absolut, vor fi consecinţe în cazul unor acţiuni importante vizând să ocolească sancţiunile”, a avertizat Jake Sullivan.

De la începutul invaziei de la 24 februarie, regimul comunist chinez, acordând prioritate prieteniei cu Moscova, s-a abţinut să îl îndemne pe preşedintele rus Vladimir Putin să-şi retragă trupele din Ucraina.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite