Rusia a suferit pierderi grele într-o tentativă de a cuceri Avdiivka, susţine Ministerul britanic al Apărării

Peisaj post-apocaliptic din Avdiivka
Peisaj post-apocaliptic din Avdiivka
28 martie 2023, 13:42

Se crede că un regiment a pierdut o mare parte din vehiculele sale blindate într-o tentativă de a încercui Avdiivka, un oraş pe care Moscova încearcă să-l încercuiască şi să-l cucerească dinspre sud.

Regimentul face parte dintr-o formaţiune militară înfiinţată special pentru a susţine războiul din Ucraina, susţin analiştii.

Există însă mai multe indicii că regimentul se luptă cu disciplina insuficientă şi un moral scăzut. Deşi se crede că soldaţii au fost instruiţi în Belarus, ei au în continuare probabil o forţă de luptă foarte limitată, notează sursa citată.

Pierderile au fost cauzate probabil în mare parte de erorile tactice de pe câmpul de luptă, cum s-a întâmplat şi în cazul luptelor pentru oraşul Vugledar, tot din Doneţk, a precizat ministerul.

Rusia încearcă să obţină controlul în regiunea Doneţk, care împreună cu Luganskul formează Donbasul, una dintre zonele din Ucraina pe care Kremlinul doreşte să o ocupe.

Ministerul Apărării de la Londra a publicat informări zilnice privind cursul războiului după declanşarea invaziei ruse din Ucraina anul trecut. Londra intenţionează să contrabalanseze propaganda rusă, deşi Moscova acuză la rândul ei că informările reprezintă o campanie de dezinformare. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite