„Rusia, singura responsabilă pentru criza alimentară. Rusia și numai Rusia”. Moscova, acuzată de lașitate și propagandă. Cuvinte grele, care l-au făcut pe ambasadorul rus la Națiunile Unite să părăsească ședința

7 iunie 2022, 10:12

Siguranța alimentară a fost prinicipala temă abordată de Consiliul de securitate al ONU, iar președintele Consiliului european a fost clar în ce privește vinovații pentru această situație.

Charles Michel s-a adresat direct ambasadorului rus Vasili Nebenzya, la ședința de luni, spunând că a văzut milioane de tone de cereale blocate în containere în portul ucrainean Odesa, în urmă cu câteva săptămâni, „din cauza navelor de război rusești din Marea Neagră”.

Atacurile Moscovei asupra infrastructurii de transport a Ucrainei și asupra depozitelor de grâne, tancurile, loviturile aeriene și minele rusești împiedică Ucraina să planteze și să strângă recolta, a acuzat dur Charles Michel.

„Toate acestea ridică prețurile alimentelor, împing oamenii în sărăcie și destabilizează regiuni întregi”, a declarat Michel.

„Rusia este singura responsabilă pentru această criză alimentară care se prefigurează. Rusia și numai Rusia”, a adăugat tăios, președintele Consiliului European.

VEZI și EXCLUSIV Mark Galeotti, expert în securitatea Rusiei: Există un al treilea război, cel din creierul lui Putin. A crezut că invadarea Ucrainei va fi apogeul epocii. Epitaful lui va conține cuvântul „președinte”

Michel a acuzat forțele ruse că fură cerealele din zonele pe care le ocupă în Ucraina, „dând vina pe alții”, într-o mișcare „lașă” și de „propagandă pur și simplu”, a acuzat Michel.

Ambasadorul rus, Nebenzya, nu a mai rezistat atâtor critici și a cedat locul Rusiei unui alt diplomat, părăsind sala. „Poate așa e mai ușor să nu ascultați adevărul”, i-a spus Michel.

Adjunctul ambasadorului rus, Dmitry Polyansky, a scris mai târziu pe Telegram că toate aceste comentarii ale lui Michel au fost atât de „nepoliticoase”, că ambasadorul a trebuit să părăsească încăperea.

Nebenzya a declarat pentru Reuters că nu a mai putut rămâne din cauza minciunilor pe care Charles Michel a venit să le distribuie.

Pe fondul unei crize alimentare globale tot mai grave, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că există „mărturii credibile” conform cărora Rusia „pradă” exporturile de cereale ale Ucrainei pentru a le vinde cu profit. Blinken a subliniat că presupusul furt face parte din acțiunile mai ample ale Rusiei, care au afectat capacitatea Ucrainei de a-și exporta recolta de grâu, reamintește The Guardian.

VEZI și Galeotti: Nu cred că Putin vrea România. O influență, da. Moldova a fost neglijată în mod ruşinos, mult prea mult, de NATO, de UE, de Occident. Toţi şi-au spus ‘Să nu-l provocăm prea tare’ pe Putin. Acum văd că, de fapt, e gol

Cel mai recent duminică, rușii au distrus în mod intenționat unul din cele mai mari silozuri de grâne din Ucraina, situat lângă Mykolaiv, în sudul țării.

Moscova neagă toate aceste acuzații și chiar a anunțat că exporturile pe mare pot fi oricând reluate din porturile pe care ei le controlează.

Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării: „Deminarea portului Mariupol s-a încheiat. Funcţionează normal şi deja acolo au ajuns primele nave de marfă. Şi în portul maritim Berdyansk s-au reluat operaţiunile. Aşa cum am fost instruiţi de comandantul suprem, suntem gata să încărcăm grâne în acele porturi”.

Pentru restul porturilor, Kremlinul afirmă că ucrainenii le-au minat și e responsabilitatea lor să le curețe de explozibil și să le facă funcționale.

Miercuri, ministrul rus de Externe merge în Turcia, pentru a discuta despre reluarea transporturilor și pe Marea Neagră.

Oficialii de la Kiev spun că, din cauza blocadei porturilor, pot exporta terestru doar 2 milioane de grâne pe lună, o cantitate de 3 ori mai mică decât înaintea conflictului.

În silozurile din Ucraina sunt acum în jur de 20 de milioane de tone de cereale gata de export, iar în acest ritm, până la toamnă, cifra ar putea să ajungă la 75 de milioane de tone, a estimat președintele Zelensky.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite