Ruinele de la Machu Picchu se redeschid pentru turişti după șapte luni, în condiții de pandemie

Machu Picchu îşi redeschide porţile pentru turişti pe 1 noiembrie, după șapte luni de la închidere. Parcul arheologic va funcţiona la 30% din capacitate, potrivit Mediafax.

28 Octombrie 2020, 09:10 (actualizat 28 Octombrie 2020, 09:20) |
Machu Picchu

Peru invită pasionaţii de călătorii să viziteze din nou ruinele din Machu Picchu, la şapte luni după ce şi-au închis porţile din cauza pandemiei.

Vizitatorilor li se va lua temperatura la intrare şi vor fi nevoiţi să păstreze distanţarea socială. De asemenea, grupurile nu pot fi mai mari de opt persoane.

„De pe 1 noiembrie, citadela din Machu Picchu îşi va redeschide porţile, cu un număr mic de vizitatori din cauza măsurilor de protecţie. Suntem la 30% din capacitatea totală, asta însemnând că vom putea primi 675 de vizitatori pe zi, adică 75 pe oră”, spune Jose Bastante, directorul parcului arheologic.

La începutul acestei luni,  Machu Picchu a fost deschis pentru un singur turist, blocat de coronavirus de 7 luni în Peru.

Tânărul era în  Peru din martie, iar în ziua când trebuia să viziteze Machu Pichu, acesta a fost închis de guvern. Japonezul a rămas blocat în țara latino-americană din cauza restricțiilor,  iar când aproape rămăsese fără bani,  se gândea să plece acasă și își luase gândul că va vedea celebrul sit arheologic.

Dar după ce a primit o dispensă specială de la ministrul Culturii care a auzit de cazul japonezului, tânărul a putut să viziteze Machu Picchu însoțit doar de un ghid și un fotograf.

Un pachet turistic pentru Machu Picchu costă în jur de 250 de dolari, de trei ori mai puţin ca înainte de pandemie.

În 2018, peste 1 milion şi jumătate de turişti au vizitat cele mai populare ruine din Peru.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI