Rușii susțin că incendiul care a cuprins podul Kerci a fost provocat de o mașină capcană. Comitetul național antiterorist de la Moscova intră în acțiune, Putin dă ordine. Cât de important este podul

Explozie pe podul Kerci
Explozie pe podul Kerci
8 octombrie 2022, 09:47

Aceasta era una dintre arterele principale de alimentare cu muniții pentru trupele rusești din Crimeea, Herson și Zaporojie. Importanța sa din punct de vedere logistic și militar era colosală.

În același timp, simbolistica este deosebit de puternică. Însuși Vladimir Putin a inaugurat acest pod, la volanul unei basculante, a precizat jurnalistul TVR Moldova Constantin Uzdriș, pentru TVR INFO.

VEZI și Podul Kerci, care face legătura între Crimeea și Rusia, s-a prăbușit parțial în urma unei explozii puternice

„Astăzi la ora locală 06:07 (03:07 GMT) pe partea rutieră a podului Crimeii a avut loc explozia unei maşini-capcană care a antrenat incendierea a şapte cisterne feroviare ce se îndreptau spre Crimeea”, a indicat Comitetul național antiterorist rus.

Autorităţile ruse în domeniul drumurilor au indicat pe site-ul lor că traficul pe pod este „întrerupt temporar”.

Cauzele incendiului „sunt pe cale să fie stabilite”, potrivit Căilor ferate din Crimeea.

Podul din Crimeea, inaugurat în 2018, trece peste strâmtoarea Kerci pentru a lega teritoriul rus de peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

A devenit un simbol al anexării din 2014 şi este utilizat de armata rusă pentru a-şi aproviziona trupele în sudul Ucrainei.

Rusia a afirmat întotdeauna că podul nu riscă nimic, în pofida luptelor în Ucraina, dar a ameninţat Kievul cu represalii dacă forţele ucrainene ar încerca să atace podul sau Crimeea.

VEZI și Război în Ucraina, ziua 227 | Zelenski: Oficialii ruși au început să „pregătească societatea” pentru o posibilă utilizare a armelor nucleare

Mai multe explozii au avut loc în ultimele luni la instalaţii militare din Crimeea, rezultat probabil al operaţiunilor militare ucrainene, cum ar fi la baza militară din Djankoi, devastată în august de o deflagraţie la un depozit de muniţii, amintește France Presse, preluată de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite