Rușii au aprobat covârșitor reformele constituționale propuse de Vladimir Putin. Armand Goșu, la TVR: Obsesia legitimității la Putin este evidentă

2 iulie 2020, 11:50

Rușii au votat în ultima săptămână, la pachet, pentru nu mai puțin de 206 amendamente la 46 de articole din Constituție.

Indexarea pensiilor, definirea familiei și menționarea explicită a credinței în Dumnezeu sunt printre noile articole din legea fundamentală. Toate erau deja aprobate de parlament și, de altfel, noua Constituție a apărut în librarii înainte de încheierea referendumului.

Votul nu a fost monitorizat de observatori independenți sau străini. Opoziția îl denunță ca pe o farsă prin care Putin vrea să devină președinte pe viață și denunță ambițiile de ţar ale liderului de la Kremlin.

„E greu de spus ce susținere mai are președintele Rusiei după 20 de ani de prezență la Kremlin. Probabil că nu foarte mare, dar e greu de spus astăzi de ce Putin nu mai este susținut cum a fost susținut. (…) De ce a avut nevoie? A avut nevoie de legitimare, pentru că tot timpul are problema lipsei – obsesia legitimității la Putin este evidentă mai ales după 2012, după alegerile de atunci. Atunci s-a schimbat dacă vreți ceva, a început să se schimbe ceva din natura regimului politic din Rusia”, a subliniat pentru TVR Armand Goșu, jurnalist și conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice.

„Prin acest referendum, plebiscit, de care, repet, nu era nevoie, pentru că procedura modificării Constituției se realizase deja, modificările de Constituție în felul în care au fost ele făcute trebuie să fie aprobate de parlamentul mare și de parlamentele regionale – lucrul ăsta s-a întâmplat. (…) De ce a făcut Putin atunci acest exercițiu? L-a făcut pur și simplu pentru a se relegitima, încercând să se relegitimeze. Nu știu cât i-a reușit”, a adăugat Goșu.

„Din punct de vedere al democrației în Rusia, începe să nu mai fie nici măcar democrație electorală. S-a dus foarte mult, dacă vreți, spre regimurile autoritare din Africa, unde ai lideri – în Ciad, în Congo, în Zimbabwe – lideri care sunt de 10, 20 de ani, de 30 de ani la conducerea unei țări și care modifică Constituțiile pe care ei înșiși și le aprobă cu 10-15 ani mai devreme, în sensul în care scot toate limitele de termene în care s-ar putea afla la putere. Până la urmă, ce se întâmplă în aceste țări? Până la urmă aici vedem că statul dispare. Practic, o persoană devine stat”, a explicat Armand Goșu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite