Roxen: Tot timpul dacă mi-am dorit ceva, am muncit pentru ce am vrut și nu m-am dat bătută. Îmi plac mult piesele mai triste, baladele

13 februarie 2020, 12:46

Eu sunt un suflet bătrân și îmi plac mult piesele mai triste, baladele, dar în sesiuni piesele au fost făcute pentru mine și atunci chiar dacă sunt în stiluri diferite, cumva mă regăsesc în toate, a declarat Roxen în emisiunea Ca`n viață.

Mă văd ca pe o persoană muncitoare și tot timpul dacă mi-am dorit ceva, am muncit pentru ce am vrut și nu m-am dat bătută deloc, a mărturisit Roxen.

Pe 1 Martie, într-un spectacol organizat la Sala Sporturilor din Buzău, vom afla melodia care va reprezenta România la Rotterdam.

TVR continuă astfel să aducă spectacolul Eurovision în mijlocul publicului din toată ţara. Anul acesta, Buzăul va fi gazda unui show în premieră pentru Selecţia Naţională Eurovision, după ce, la ediţiile trecute, TVR a organizat semifinale şi finale naţionale în oraşe precum Bucureşti, Baia Mare, Craiova, Arad, Iaşi, Focşani, Timişoara, Turda şi Sighişoara.

Anul acesta, Televiziunea Română a ales o abordare în premieră pentru Selecţia Naţională Eurovision, care constă mai întâi în selectarea unei voci şi, ulterior, a pieselor pe care aceasta le va interpreta în Finala Naţională din data de 1 martie a.c. Acest format a fost dezvoltat împreună cu Global Records, cel mai dinamic jucător de pe piaţa muzicală din România.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite