Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Rovana Plumb: Ministerul Mediului a dat avize pentru explorarea gazelor de şist în Dobrogea

Ministrul Mediului a explicat că, atât timp cât nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc. "Atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc", a spus Rovana Plumb.

29 Aprilie 2013, 17:48 (actualizat 29 Aprilie 2013, 17:49) |
Rovana Plumb, ministrul Mediului

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a anunţat luni la Constanţa că Ministerul Mediului a dat avize unor companii străine pentru explorarea gazelor de şist în regiunea Dobrogea, transmite Agerpres.

Potrivit Rovanei Plumb, din punct de vedere tehnic orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele privind protecţia mediului.

"Atât timp cât, în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România, nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc. Aşa că, atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc", a explicat ministrul Mediului.

Rovana Plumb a precizat că, pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai întâi să se facă explorarea gazelor de şist, proces care durează 5 ani.

"Eu vă spun, doar din punct de vedere al Ministerului Mediului, cu toată responsabilitatea şi seriozitatea, că nu există risc de mediu în ceea ce priveşte explorarea deoarece nu se utilizează tehnologia de fracturare hidraulică. Prima fază o reprezintă componenta de prospecţiuni, care înseamnă verificarea riscului la cutremur, faza a doua, care durează în medie cinci ani de zile, este faza de explorare, respectiv identificarea resursei pe teritoriul statului membru, abia a treia fază, după cinci ani de zile, înseamnă exploatarea, adică valorificarea eventualei resurse care se identifică în urma explorării", a spus Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a dat asigurări că, atât timp cât nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc.

"Ca să ajungem la exploatare trebuie să vedem dacă avem această resursă şi unde o avem. Ori fără explorare nu avem cum să identificăm, deocamdată suntem în faza de explorare. Da, am dat avize pentru Dobrogea, pentru că nu există niciun fel de risc. (...) Se tratează cu foarte mare seriozitate, este clar că pe explorare, pe tehnologia utilizată, nu există riscuri în ce priveşte mediul, niciun fel de transfer în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, respectiv infestarea pânzei freatice, pentru că nu se utilizează tehnica de fracturare hidraulică. Probabil că trebuia să se explice mai de mult acest lucru. Dacă s-ar fi explicat, probabil că şi modul în care era recepţionată această investiţie era altfel făcută. Dar avem nevoie de aceste explorări", a spus Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a precizat că şi Bulgaria a început partea de prospecţiune cu privire la gazele de şist şi, în acelaşi context, a declarat că toate ţările membre UE au nevoie de independenţă energetică, exploatarea gazelor de şist fiind una dintre soluţii.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 14°C
IASI 9°C 13°C
CLUJ 6°C 10°C
CONSTANTA 10°C 9°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 5°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Februarie 2020, 19:57
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 28-02-2020
Deschidere: 9562.63
Maxim: 9562.63
Mimim: 9121.27
Variatie: -4.62%
TLV
2.38
5.07%
FP
1.27
3.79%
SNG
32.85
2.67%
SNP
0.37
7.67%
BRD
14.50
4.62%
SNN
14.28
6.3%
SIF3
0.37
4.88%
EL
10.00
4.31%
TGN
294.00
1.66%
TRP
0.29
6.04%
ARHIVĂ ȘTIRI