Roni Herşcovici, şoferul care a lovit un poliţist cu bolidul şi l-a târât pe capotă, a fost arestat preventiv
Roni Herşcovici, şoferul care a provocat scandalul, a fost audiat de poliţişti mai bine de 12 ore. Sâmbătă seară, a fost reţinut şi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Iniţial nu a vrut să coopereze cu anchetatorii şi le-a adresat injurii. Apoi a declarat că era deprimat pentru că se certase cu iubita.
Poliţiştii aşteaptă acum rezultatele amănunţite ale analizelor de la IML pentru a afla dacă era sub efectul unor substanţe interzise.
Potrivit unor surse judiciare, testele iniţiale au arătat că nu consumase alcool sau droguri.
Spectacolul dat de şofer pe Bulevardul Mihalache i-a uimit pe poliţişti şi pe martori.
Şoferul, care conducea o maşină puternică şi scumpă, a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor. Într-un târziu, a tras pe dreapta, dar a devenit agresiv când agentul i-a cerut actele. A demarat fără să ţină cont că poliţistul era prins de maşină.
Colegul agentului rănit a mobilizat mai multe echipaje de Poliţie, care l-au blocat în trafic, însă a durat mai bine de o oră până au reuşit să îl scoată din maşină.
Întreaga scenă a fost filmată de câţiva martori, care au postat imaginile pe o reţea de socializare.
Şoferul teribilist este fiul unui traficant de droguri, Carol Herşcovici, condamnat în 2001, după ce a fost prins în timp ce transporta pastile de ecstasy. Tânărul a fost crescut de un om de afaceri israelian, care administrează în România mai multe centre comerciale.