Românul Tibi Uşeriu este din nou marele câştigător al ultramaratonului de la Polul Nord

17 martie 2017, 09:42

După ce a condus detaşat în cea mai grea competiţie din lume, a apărut şi vestea că a câştigat. Tibi a devenit astfel singurul competitor care a câştigat maratonul de două ori. S-a înscris în competiţie pentru a arăta lumii că poate fi campion şi anul acesta.

Tiberiu Uşeriu a ajuns la finiş cu degetele de la picioare degerate. Chiar şi aşa, Tibi a reuşit pentru a doua oară să fie campionul Ultramaratonului Arctic. Cursa a fost o adevărată aventură îngheţată. Doar cei mai buni au reuşit să o termine.

Tibi a condus toată cursa, chiar dacă condiţiile meteo au fost mult mai grele decât anul trecut. Temperaturile au fost şi cu 15 grade mai mici decât în cursa precedentă.

N-a fost deloc uşor; după cinci zile, din cauza gerului cumplit de minus 40 de grade se confrunta deja cu degerături la picioare. Acasă, familia şi prietenii i-au urmărit aventura.

Maratonul  „6633 Arctic Ultra” a ajuns la a noua ediţie, fiind cel mai greu maraton de pe planetă, reunind în acest an 23 de alergători din întreaga lume, printre care și pe românul Tibi Ușeriu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite