Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Românul dispărut în urmă cu o lună în Istanbul a fost găsit. Bărbatul este confuz, iar medicii îi fac mai multe investigații

Inginerul ploieștean, dispărut acum o lună în Istanbul, a fost găsit. Bărbatul este în viață și a fost adus azi - noapte în țară de autorități. Dar este confuz şi are tulburări de memorie. Ministerul Afacerilor Externe a transmis că bărbatul, care rătăcea pe străzile din Istanbul, a fost recunoscut de cetăţeni turci după semnalmentele furnizate de poliţie. Autorităţile l-au repatriat cu prima cursă Istanbul-Bucureşti.

26 Septembrie 2018, 08:43 (actualizat 26 Septembrie 2018, 20:15) |
Dispărut în Istanbul și găsit după o lună
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

De la aeroport, bărbatul a fost dus direct la Spitalul Elias din Capitală, pentru investigaţii. Misterul legat de dispariţia sa nu a fost dezlegat încă. Familia nu ştie ce i s-a întâmplat în cele treizeci de zile în care omul parcă a intrat în pământ, iar poliţiştii nu l-au putut audia încă.

Bărbatul a fost internat pe Secţia de neurologie a Spitalului Elias. Medicii i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi un examen computer tomograf. Doctorii spun că pacientul este confuz şi are tulburări de memorie. Aşa că mai rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor.

De la Elias, bărbatul a fost mutat la spitalul Obregia. Vestea că l-au găsit şi l-au adus în ţară a produs o bucurie imensă în familie.

"M-a recunoscut, m-a întrebat ce fac, m-a întrebat ce face fetiţa. Acestea au fost primele lui cuvinte. M-am bucurat foarte mult când am văzut că mă recunoaşte" - sunt primele declarații făcute de soția lui Salvatore Popescu, care l-a vizitat la spital.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, inginer în Ploieşti, a dispărut la sfârşitul lunii august, în timp ce se afla cu familia în vacanţă în Turcia. Erau toţi în Istanbul. La Palatul Topkapi acesta s-a făcut nevăzut. Dispariţia sa a fost anunţată de familie poliţiştilor turci, iar semnalmentele sale au fost făcute publice. Au fost instiintate și autoritățile române. O lună mai târziu, timp în care bărbatul se pare că ar fi rătăcit pe străzi, nişte localnici l-au recunoscut și au anunţat autorităţile. După îndeplinirea tuturor formalităţilor, inginerul a fost adus în ţară cu prima cursă aeriană Istanbul - Bucureşti. Când medicii vor stabili că starea de sănătate îi permite să fie audiat, anchetatorii vor sta de vorbă cu el ca să afle ce i s-a întâmplat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C -1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 4°C -2°C
CONSTANTA 6°C -2°C
CRAIOVA 8°C -2°C
BRASOV 4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Februarie 2019, 01:09
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2019
Deschidere: 7749.2
Maxim: 7860.2
Mimim: 7718.27
Variatie: 1.38%
SNG
31.80
0%
WINE
18.70
0.27%
SNP
0.34
1.01%
TLV
1.91
2.77%
BRD
12.20
3.03%
EL
10.98
2.42%
FP
0.89
1.14%
COTE
79.70
0.25%
SIF2
1.14
1.38%
SNN
9.29
1.41%
ARHIVĂ ȘTIRI