Românii, tot mai interesați de vaccinarea împotriva Covid-19. Medic de familie: „Pacienţii noştri ne asaltează cu telefoane”

7 ianuarie 2021, 18:59

De ieri până azi s-au înregistrat aproape 5.000 de teste poztive de Covid. 111 persoane infectate au pierdut lupta cu boală iar la terapie intensivă sunt 1106 pacienți cu forme grave. În același interval au fost vaccinate 17.846 de persoane. La 60 dintre acestea au apărut reacții adverse. În total s-au imunizat 76 400 de persoane. Și cu cât ne apropiem de etapa a doua a campaniei, crește și interesul în rândul populației de vârstă a treia.

De când a început vaccinarea în România, sunt tot mai mulți oameni care se interesează când se vor putea imuniza și ei.

Cei care au peste 65 de ani sau boli cronice trebuie să ia legătură cu medicul de familie. De la acesta așteaptă lămuriri de genul cât timp vor fi feriți de posibile infectări cu forme mai grave, ce reacții le-ar putea da vaccinul, sau dacă le este contraindicat.

Dr. Anca Deleanu, medic primar medicină de familie: “Pacienţii noştri ne asaltează cu telefoane, vin chiar la cabinete și solicită înscrierea pe niște liste la noi sau să le explicăm modalitatea în care ar putea beneficia de această vaccinare”.

În a două etapă de vaccinare vor fi inlcuse și cadrele didactice. Inspectoratele școlare le-au cerut directorilor unităților de învățământ liste cu profesorii care vor să se vaccineze.

Și tot pentru următoarea etapă de vaccinare DSP Dolj caută voluntari pentru echipele mobile.

În cel mult 10 zile ar trebui să înceapă a două etapă de imunizare a populației iar a treia, destinată oricărei alte categorii din afară sistemului medical – este programată pentru aprilie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite