Românii sunt reticenţi faţă de pensiile private facultative

27 aprilie 2017, 21:13

De peste 26 de ani, România se află în declin demografic. Avem una dintre cele mai mici rate ale natalităţii din Uniunea Europeană: 8,3 copii la o mie de locuitori, potrivit Eurostat.

Din cauza îmbătrânirii populaţiei, în următorii 15 ani, un salariat va susţine 2,5 pensionari, de două ori mai mult decât acum. Iar această presiune îşi va pune amprenta asupra pensiei.

O soluţie ar putea fi pensiile private facultative. Dar românii nu au încredere în sistem. Din cei peste 6,8 milioane de contribuabili la Fondul pensiilor private obligatorii, doar 420.000 au optat şi pentru pensii facultative.

În plus, angajaţii sau companiile pot primi deduceri fiscale de până la 400 de euro pe an.

În România, fondurile de pensii private gestionează active de peste 7,8 miliarde de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă