Românii pot cere amânarea ratelor la bănci în baza unei declarații pe proprie răspundere

Cei care vor să amâne plata ratelor trebuie să demonstreze că veniturile le-au scăzut după declararea stării de urgență și că nu mai au cum să-și achite datoriile. Precizarea Ministerului de Finanțe este inclusă în normele de aplicare a ordonanței de urgență, nepublicată încă în Monitorul Oficial. Şi Parlamentul a aprobat o lege pentru amânarea ratelor, mai avantajoasă pentru debitori.

05 Aprilie 2020, 20:20 |
Clarificări privind amânarea ratelor bancare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Persoanele fizice pot cere amânarea ratelor dacă ei sau membrii familiei au intrat în șomaj tehnic, dacă au fost concediați, li s-a redus salariul sau dacă au fost plasați în carantină instituționalizată, în izolare la domiciliu ori dacă s-au îmbolnăvit cu COVID-19.

Dar băncile nu trebuie să se limiteze la aceste situații.

Nu este necesară încheierea de acte adiţionale, așa încât nu sunt costuri suplimentare. După trimiterea solicitării, debitorii primesc un nou grafic de rambursare a creditului și dobânzilor eșalonate.

Ratele pot fi amânate până la 9 luni, în funcție de opțiunea debitorului, dar fără a depăși data de 31 decembrie 2020. Doar în cazul creditelor ipotecare nu se aplică dobânda la dobândă. Pentru celelalte credite, dobânda se capitalizează și va fi plătită eșalonat, pe toată perioada de rambursare.

Pentru persoanele fizice autorizate și pentru cei cu profesii liberale, băncile vor aproba amânarea ratelor dacă activitatea le-a fost întreruptă ca efect al deciziilor autorităților, pe perioada stării de urgență.

Celelalte firme au nevoie de certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei.

Cererile pentru amânarea ratelor trebuie trimise băncilor până la jumătatea lunii mai.

În paralel, și Camera Deputaților a aprobat vineri un proiect de lege, inițiat de PSD, pentru amânarea ratelor bancare. PNL s-a opus proiectului și a anunțat că va contesta legea la Curtea Constituțională.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 7°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 13°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI