Românii încep să prefere mașinile noi. În prima jumătate a anului, procentul înmatriculărilor de autovehicule noi a crescut surprinzător

20 iulie 2019, 18:11

Consumul mai mic, reparațiile, garanția. Sunt câteva dintre motivele pentru care mulți șoferi preferă mașinile noi.

Cert este că, în primele 6 luni ale acestui an, procentul înmatriculărilor de autovehicule noi a crescut surprinzător, în defavoarea mașinilor la mâna a doua.

Rodica Popescu, comisar de poliție, purtător de cuvânt: „Aproximativ 70.000 de unități vehicule noi, reprezentând o creștere de 19% față cele de anul trecut. La cele vechi înregistrăm o scădere de aproximativ 7%„.

Adică s-au înmatriculat 217.000 de mașini la mâna a doua. Chiar și așa, numărul încă este de 3 ori mai mare decât cel al mașinilor noi.

Specialiștii cred că această tendință ține și de înăsprirea criteriilor pentru obținerea unor credite de nevoi personale în vederea cumpărării unei mașini second hand, în comparație cu finanțările leasing pentru mașinile noi, care s-ar obține mult mai ușor.

În acest moment, parcul auto al României numără peste 8 milioane de autovehicule. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt mai vechi de 9 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă