Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
EXCLUSIVITATE

Românii din "Panama Papers". Frank Timiş: Normal că nu-s de acord să plătesc 30% taxe, în loc de 5%

O scurgere de date de dimensiuni impresionante zguduie lume: Dosarele Panama (Panama Papers). Scandalul include oameni de afaceri, lideri politici, celebrităţi din multe, inclusiv din România! Documentele dezvăluie afacerile pe care le-au făcut cu firme off-shore şi sume colosale, pe care le-au ascuns în paradisuri fiscale. Ancheta acoperă o perioadă de 40 de ani. E cea mai semnificativă scurgere de informaţii apărută vreodată în presă. În analiza celor 11,5 milioane de documente au fost implicaţi peste 370 de jurnalişti din 80 de ţări - contactaţi de cotidianul german Suddeutche Zeitung. Acolo s-au primit mai întâi datele secrete de la Mossack Fonseca, una dintre cele mai mari şi mai discrete firme de avocatură off-shore din lume. Cineva a intrat ilegal în baza de date. Nu i se ştie identitatea şi nici pe ce principiu a ales documentele date presei.

04 Aprilie 2016, 20:11 (actualizat 05 Aprilie 2016, 08:51) |
Românii din Panama Papers
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mossack Fonseca este deja numită de presa internaţională "fabrica de firme". Iar în baza ei de date apar şi numele unor oameni de afaceri români. Printre ei, Sorin Ovidiu Vîntu, Vasile Frank Timiş şi Corneliu Iacobov. În exclusivitate pentru TVR, Frank Timiş, aflat în Africa, a explicat că legea îi permite să înfiinţeze companii offshore, ca sa plătească taxe şi de zeci de ori mai mici.

Vasile Frank Timiş, românul cu cetăţenie austaliană care a iniţiat afacerea Roşia Montană, a colaborat cu Mossack Fonseca. Acum 20 de ani, el a facut afaceri în ţara noastră printr-o firmă înfiinţată în Bahamas, de avocaţii panamezi. Frank Timiş nu se ascunde. Spune că are cel puţin 30 de companii înregistrate în paradisuri fiscale.

"Da, am companii în Bahamas şi insulele Cayman, pentru că aceste două juristdicţii au tratat dublu cu aproape toate ţările dezvoltate din lume. Toţi investitorii preferă să investească în companiile înregistrate acolo pentru că, atunci când îşi vând acţiunile, plătesc între 1 şi 5%, nu 30% taxe pe profitul acţiunilor. Astea-s lucruri care se fac de ani de zile, mă refer, de 50, 60, 70 de ani. Normal că nu-s de acord să plătesc 30% taxe pe profitul de acţiune, în loc să plătesc 5%, dacă aceste legi sunt făcute de stat la stat", a declarat Frank Timiş, în exclusivitate pentru Ştirile TVR.

Aceste companii nu sunt ilegale.

"Când tranzacţiile sunt corecte şi cinstite, acest lucru nu înseamnă decât o mai bună cunoaşstere a legislatiei internationale şi o speculare în favoarea investitorului a diferenţelor de impozitare. Acest lucru nu este ilegal. Este ilegal în momentul în care se transferă profitul pe baza unor documente fictive", a explicat consultantul fiscal Adrian Benţa pentru Ştirile TVR.

În baza de date a firmei Mossack Fonseca apar şi alţi oamenji de afaceri: Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vîntu, Corneliu Iacobov, dar şi miliardarul israelian Beni Steinmetz, implicat în dosarul retrocedărilor ilegale, alături de Paul de România.

Jurnaliştii de la RISE Project, care au analizat documentele, spun că Iacobov a folosit o firmă off-shore ca să facă afaceri cu terenuri în Emiratele Arabe. În 2012, el a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru că a prejudiciat rafinăria Rafo Oneşti cu aproape 25 de milioane de lei.

În documente apar şi nume-cheie din privatizarea combinatului Alro, afacere anchetată pentru corupţie. În total, 100 de români au fost clienţii casei de avocatură din Panama.

Înfiinţarea unui firme într-o ţară cu taxe mici şi discreţie maximă se face rapid şi costă câteva sute de dolari.

Statisticile de la Registrul Comerţului arată că 9 mii de companii româneşti sunt deschise în off-shore-uri, dublu faţă de acum 10 ani.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 14°C
IASI 14°C 13°C
CLUJ 17°C 16°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 20°C 16°C
BRASOV 13°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Aprilie 2019, 08:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-04-2019
Deschidere: 8271.64
Maxim: 8303.92
Mimim: 8251.06
Variatie: 0.1%
TLV
2.13
0.23%
FP
0.95
0%
SNN
10.60
1.72%
SNP
0.37
0.14%
BRD
13.40
0.15%
TEL
21.00
0.47%
SNG
33.30
0.6%
TGN
350.00
0.29%
SIF3
0.25
0.4%
M
28.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI