Românii, cetăţeni europeni. Avem mai multă încredere în instituţiile internaţionale decât în cele naţionale

3 martie 2017, 23:51

Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor în interiorul Uniunii Europene este considerată de români ca fiind cea mai importantă realizare.

Pe de altă parte, majoritatea românilor sunt de acord cu o politică europeană comună privind migraţia, iar mai puţin de jumătate cred că imigraţia ilegală a persoanelor din afara Uniunii trebuie combătută la nivel naţional.

Cei mai mulţi români consideră două obiective ale strategiei Europa 2020 ca fiind cele mai realiste: locuri de muncă pentru cei între 20 şi 64 de ani şi reducerea abandonului şcolar până la 10%.

De partea cealaltă, cel mai ambiţios obiectiv, atât la nivel naţional, cât şi european, este ca minimum 40% din tânăra generaţie, cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani, să aibă educaţie superioară.

Pe plan intern, situaţia economică, sănătatea şi securitatea socială sunt cele mai importante probleme cu care românii consideră că se confruntă ţara noastră.

În plus, românii au mai multă încredere în instituţiile internaţionale decât în cele naţionale.

Guvernul şi Parlamentul sunt instituţiile cu cea mai mică încredere din partea românilor, spre deosebire de Uniunea Europeană căreia puţin peste jumătate dintre conaţionali îi acordă încrederea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă