Românii, cei mai energici europeni matinali. Nemţii, suedezii, englezii şi cehii sunt cei mai morocănoşi dimineaţa

Românii sunt cei mai energici europeni la primele ore ale zilei. O arată un sondaj realizat pe 10 mii de oameni din Europa. Aproape jumătate dintre conaţionali se simt plini de energie după trezire. În plus, un sfert se declară mai productivi în prima parte a zilei. La polul opus, nemţii, suedezii, englezii şi cehii sunt cei mai morocănoşi dimineaţa.

29 Aprilie 2018, 21:09 (actualizat 29 Aprilie 2018, 21:09) |
Românii, cei mai energici matinali
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge, spune un vechi proverb. Cât de departe e discutabil şi ţine de foarte multe lucruri. Ce ştim sigur e că 40% dintre români se simt plini de energie dimineaţa şi gata să intre în activitate.

Sunt rezultatele unui sondaj în care românii îşi adjudecă prima poziţie în clasamentul celor mai energici "matinali" europeni.

Dacă patru din zece români sunt în stare să mute şi munţii după trezire, pentru ceilalţi dimineţile nu sunt deloc uşoare. Cu unul din zece nici nu se poate vorbi.

În topul europenilor energici dimineaţa românii sunt urmați, la mare distanţă, de francezi. Doar 29 la sută dintre ei intră repede în ritm la prima oră. Însă nemţii, oricât de punctuali ar fi, nu iubesc dimineţile. Ei, suedezii, englezii şi cehii sunt cei mai morocănoşi când se trezesc. În schimb, doar un sfert dintre români declară că sunt mai productivi la primele ore.

Fiecare are bioritmul său, spun medicii. Ca să fim plini de energie, ar trebui să dormim noaptea între 6 şi 8 ore, să facem mişcare şi să mâncăm echilibrat, dar nu după ora 20.00, fiindcă digestia ne consumă mult din energie.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 1°C 2°C
CLUJ 1°C 4°C
CONSTANTA 2°C 6°C
CRAIOVA 2°C 1°C
BRASOV 3°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI