Aproape 40 la sută dintre români plănuiesc să-i ajute pe ucraineni. Refugiat din Odesa: „Oamenii de aici ne-au primit ca pe ai lor”

22 mai 2022, 17:09

Familia lui Dimitrii a ajuns în România acum o lună. Casa lor era în Odesa, iar acum este într-un cămin de bătrâni din Pantelimon. Acolo au găsit linişte, alături de alţi ucraineni. Dar pentru Dimitrii și soția lui, România le-a adus şi altă bucurie: Alla, fetița lor, a fost botezată.

„Oamenii de aici sunt primitori, buni, ne-au primit că pe ai lor. Le suntem foarte recunoscători românilor, tuturor celor care ne ajută”, spune Dimitrii.

Într-o duminică, mergând la biserică, Gabriel și soția lui au aflat că Alla este nebotezată și s-au oferit să o creștineze.

Modul în care românii s-au mobilizat și i-au ajutat pe refugiați a făcut înconjurul lumii. Imagini și mărturisiri din vămile dintre România și Ucraina sau din Gara de Nord au impresionat până la lacrimi. Din dimineața de 25 februarie, de când au început să ajungă trenuri în Gara de Nord, Teodor Neamțeanu a fost acolo zi de zi.

„Când te vezi în brațe cu un copil, cu o femeie plângând și văzând că nu se mai oprește nu ai cum să te oprești, e imposibil”, spune Teodor Nemţeanu, voluntar.

Ajutor nu înseamnă doar o sticlă de apă sau o pătură. Pe rețelele sociale au fost create grupuri speciale unde se caută cazări sau unde sunt publicate anunțuri pentru locuri de muncă destinate ucrainenilor. În Ucraina, Olga lucra la Ministerul Culturii. Și-a găsit refugiu la Cluj, alături de mama și fetiță și a primit adăpost și un serviciu.

„Aveam foarte mare nevoie de un loc de muncă în România, iar doamna Coroian mi-a oferit acest loc de muncă, îmi place foarte mult. Îmi doresc să lucrez mai mult. Este un oraș foarte frumos, oamenii sunt foarte buni, le mulțumesc foarte mult, sunt fercită aici. Am un iubit, a rămas acolo, trăiește acum în Odesa. Situația este foarte gravă, sunt bombardamente în fiecare zi”, povesteşte Olga, refugiată din Ucraina.

Un studiu realizat între 4 și 30 martie de Dată Diggers arată că 38% dintre români plănuiau deja să-i sprijine pe ucraineni, în timp ce aproape un sfert o făceau deja. Cei mai mulți susțineau că vor să doneze haine, medicamente, apă și mâncare, bani, iar o zecime dintre cei chestionați erau dispuși să cazeze refugiați.

„Noi știm că românii au o empatie, arată altrusim foarte mare, într-o logică de supraviețuire. Şi această vecinătate fizică contează. Sigur, și contextul: agresorul totuși este Rusia”, spune Daniel David.

Studiul a fost realizat în Ungaria, România, Polonia, Serbia și Slovacia.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite