România a obţinut două victorii importante la Campionatul European de Volei feminin, cu Ungaria şi Estonia. Tricolorele au şanse mari să ajungă în optimile competiţiei

Victorie de senzaţie pentru naţionala de volei feminin a României la europenele din Ungaria! Fetele noastre au rezistat unei presiuni fantastice create de 3000 de suporteri maghiari şi au învins Ungaria în 4 seturi. Tricolorele au învins, duminică, şi Estonia cu 3-1, într-un meci contând pentru Grupa C a Campionatului European. Partidele acestei grupe se desfăşoară la Budapesta, în sala Papp Laszlo.

26 August 2019, 12:28 (actualizat 26 August 2019, 16:08) |
România - Ungaria
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

După mai bine de 8 ani, naţionala României simte din nou gustul victoriei la un turneu final european. Şi nu în orice meci, ci într-unul în care am întâlnit Ungaria, ţara-gazdă, pe care aproape ca am scos-o din calculele calificării. Româncele au luptat extraordinar, au câştigat toate seturile la mare luptă, pe primul la 23, pe al treilea la 24, iar pe ultimul, după trei mingi de meci ratate, când presiunea era insuportabilă, l-au închis la 22.

"A fost un meci fantastic, s-a jucat foarte bine! Au fost şi momente foarte dificile, dar mă bucur foarte mult că am reuşit să câştigăm!", a declarat Nneka Onyejekwe.
Adelina Ungureanu, cu 21 de puncte, a fost cea mai bună marcatoare, urmată de Ioana Baciu cu 20 de reuşite, dar întreaga echipă are meritul de a fi rezistat admirabil presiunii urmând indicaţiile tacticianului renumit Luciano Pedulla.

România a obţinut a doua victorie la CE de Volei de la Budapesta. Tricolorele au învins Estonia în 4 seturi şi au şanse foarte mari să ajungă în optimile de finală ale competiţiei.

Oboseala dupa victoria cu Ungaria s-a simţit în întâlnirea cu Estonia. Româncele au tras de ele şi au întors soarta primului set, în care adversarele au condus cu 23-20. Şi în actul secund părea că vom reuşi să câştigăm, dar, după un final dramatic, am pierdut în prelungiri, 30-32. Din acest punct, fetele noastre şi-au folosit toate resursele, Neka a blocat aproape tot, Adelina Ungureanu a atacat perfect şi a ajuns la 25 de puncte realizate în meci, iar Alexandra Trică a deranjat apărarea adversă alternând mingile plasate cu atacuri în forţă. După multă muncă, româncele s-au impus în patru seturi (25-23, 30-32, 25-19, 25-21) şi au mari şanse de calificare în optimi.
"Ştiu că a fost un meci dificil pentru că am consumat multă energie în meciul cu Ungaria, iar astăzi am avut o presiune mare pe noi. Am avut o reacţie bună în momentele importante şi asta e bine atât pentru noi, cât şi pentru încrederea în sine şi în viitor", Luciano Pedulla, antrenorul echipei naţionale de volei feminin a României.
Cele mai multe puncte le-au reuşit Adelina Ungureanu - 25, Nneka Onyejekwe - 16, Alexandra Trică - 13, Georgiana Faleş - 8, Denisa Rogojinaru - 8. Adelina Ungureanu a stat bine şi la recepţie (43%), în condiţiile în care a fost căutată preponderent de adversare pe serviciul acestora.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 5°C
IASI 14°C 6°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 15°C 6°C
CRAIOVA 17°C 8°C
BRASOV 13°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI