România se apropie de pragul de 30 de mii de cazuri de COVID-19. Noi focare în țară

5 iulie 2020, 19:28

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a ajuns vineri seară cu copilul, în vârstă de 9 luni, la spital. Cel mic avea febră, iar medicii i-au făcut și testul covid care a ieșit pozitiv.

Imediat au fost testați și părinții şi astfel de au aflat că sunt şi ei infectaţi. Nu au simptome dar au fost internaţi în spital.

  • Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj: Suntem OK. Ne-am internat. După 10 zile, ne vom putea externa, la cerere, dacă vom fi asimptomatici.
  • Reporter: Vă gândiţi de unde aţi luat virusul? Aţi intrat în contact cu foarte multă lume.
  • Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj: Este imposibil de determinat, având în vedere numărul de contacte pe care le am zilnic. Sigur, toate în condiţii de distanţare, cu mască, dar, vă daţi seama că expunderea este una importantă şi nu putem identifica o sursă.

Noi focare în mai multe județe

Au fost confirmați cu COVID-19 și trei angajaţi ai Spitalului din Caracal, unitate suport covid din județul Olt. Este vorba despre fostul manager, actualul director economic și un contabil.

Sunt cazuri COVID-19 şi în Spitalul din Slatina: sunt infectați un medic şi o asistentă de la Oncologie.

În Vâlcea, este focar de coronavirus într-un centru pentru persoane cu dizabilități din comuna Zătreni. 28 dintre beneficiari sunt infectați, aproape o treime din numărul celor internați. Au vârste cuprinse între 30 și 70 de ani. Virusul ar fi fost adus de o asistentă, testată pozitiv în urmă cu zece zile.

Sunt trei focare noi de covid și în Galaţi.

De sâmbătă până duminică a crescut din nou procentul celor cu teste pozitive în țară: sunt 391 de infectați din 7831 de pacienți testați. Adică 3, 91 la sută. Şi în weekendul trecut a scăzut numărul persoanelor testate şi a crescut procentul celor cu teste pozitive până la 5,63 la sută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite