România schimbă tactica în lupta cu traficul de persoane. Țara noastră e pe primul loc în Uniunea Europeană în privința femeilor și copiilor care cad victime acestui flagel

5 octombrie 2023, 18:47

Ileana avea 16 ani când a crezut că și-a cunoscut jumătatea, pe rețelele sociale. După un an de relație, a plecat împreună cu iubitul ei în Occident. Acolo, acesta a obligat-o să se prostitueze. Fata a scăpat cu greu și azi e în România, într-un centru de protecție.

Loredana Urzică, platforma Protect, a organizaţiilor de luptă contra traficului de persoane: Este foarte important pentru adulții din viața copiilor să știe să comunice cu ei. Să știe care sunt aceste pericole. Și să-i ghideze, să-i îndrume, atât în mediul școlar, cât și acasă, cât și în relațiile cu prietenii, de ce ar trebui să se ferească. Și, în principal, ar trebui să știe de cum să se ferească de pericolele din mediul online, pentru că acolo s-a mutat recrutarea traficului de persoane.

România pregăteşte viitoarea strategie națională de luptă contra traficului de persoane. La rândul ei, Uniunea Europeană a adus îmbunătățiri directivei pe acest subiect.

Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti: În decembrie, anul trecut, am actualizat această directivă, pentru că trebuie să ne străduim mereu să ținem pasul cu capacitatea de adaptare a grupurilor infracționale. Tot ceea ce înseamnă fenomenul online.

Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului României: Prea des, ca societate, ne-am grăbit să blamăm victimele, uneori chiar minore, ale acestei forme de exploatare. Este deci momentul să investim mai mult în susținerea acestor victime.

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: Lupta împotriva acestui fenomen privește și fenomenul spălării banilor, în egală măsură. Ministerul Justiției a insistat și va insista și va sublinia constant că trebuie orientată activitatea de urmarie penală spre realizarea unor investigații financiare.

Valentin Vătăjelu, preşedintele Comitetului interministerial pentru strategia de luptă împotriva traficului de persoane: Acționăm pentru incriminarea cererii și un alt obiectiv este urmărirea banilor rezultați din aceste infracțiuni. Confiscarea acestor bani.

Zece ministere conlucrează pentru nouă strategie a României de luptă contra traficului de persoane, un document care va fi gata, potrivit autorităților, până în martie 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite