România rămâne „cimitirul auto al Europei”, deși a scos anul trecut din trafic 100.000 de mașini mai vechi de 8 ani

10 ianuarie 2023, 19:08

Ministrul Mediului a anunţat că numărul rablelor scoase din circulaţie s-a dublat într-un an: Anul trecut au fost scoase din circulaţie un număr de 100.000 de maşini uzate mai vechi de opt ani prin Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Practic, faţă de 2020 am dublat numărul de rable scoase din circulaţie.

Un procent mic dacă este să ne raportăm la mărimea dar şi vechimea parcului auto naţional.

Potrivit datelor oficiale, la nivel oficial sunt înmatriculate aproape 10 milioane de vehicule. Dintre acestea, 400.000 de maşini la mâna a doua au fost înscrise numai anul trecut.

Atât specialiştii din domeniul auto cât şi activiştii de mediu susţin că s-a ajuns în această situație pentru că în ţara noastră nu există o taxă în funcţie de gradul de poluare.

Adoptarea unei măsuri care să interzică înmatricularea unei rable importate din alte state europene ar fi imposibilă, susţin aceiaşi specialişti. Asta pentru că în Europa există o piaţă comună.

CITIȚI ȘI:

Ministrul Tanczos Barna, la TVR Info: Regândim și programul Rabla pentru autoturisme, dar trebuie să mergem mai departe cu creșterea bugetului pentru mașinile electrice

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite