România poate dona armament din rezervele armatei naționale altor țări partenere sau aliate, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis

2 martie 2023, 17:20

Ordonanța de urgență a fost propusă în luna aprilie a anului trecut, Ministerul Apărării solicita aprobare pentru un proiect care presupune ca România să poată să-și scoată armament din rezerve, pentru a dona aliaților și partenerilor, a transmis Ilinica Nazare, pentru TVR Info.

Actul normativ promulgat de președintele Klaus Iohannis prevede că este posibilă donarea unor produse din rezervele proprii ale Forțelor Armate către autoritățile altor state, așa cum se spune și în expunerea de motive a ordonanței.

Donarea acestor bunuri se va realiza doar ca urmare a solicitărilor autorităților de resort ale statelor aliate sau partenere, adresate instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în condițiile în care există sau pot fi asigurate fondurile necesare pentru împrospătarea rezervelor propriilor forțe ale apărării naționale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite